Urmărește emisiunea live


Halep - Pliskova, în semifinale la Miami

Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep o va întâlni pe Karolina Pliskova (Cehia),  în semifinalele turneului WTA de la Miami. 

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, o va întâlni pe Karolina Pliskova (Cehia), numărul 7 WTA, în semifinalele turneului WTA de la Miami (Florida/SUA), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari, după ce aceasta a trecut, miercuri, în sferturi, de compatrioata sa Marketa Vondrousova, cu 6-3,6-4. Pliskova (27 ani) a avut nevoie de o oră şi 20 de minute pentru a obţine victoria în faţa tinerei sale adversare (19 ani, 59 WTA), pe care a înfruntat-o în premieră. 

Karolina Pliskova a avut un început excelent de meci, în care a condus cu 3-0, iar apoi a reuşit să îşi conserve acesta avantaj până la finalul setului. În actul secund, Vondrousova a avut un start foarte bun, conducând cu 3-0, dar a pierdut cinci ghemuri la rând, iar în cele din urmă Pliskova s-a impus cu 6-4. 

Halep (27 ani, 3 WTA) are 7-2 în meciurile directe cu Pliskova, ultimul meci încheindu-se cu victoria româncei în Fed Cup, luna trecută, la Ostrava, cu 6-4, 5-7, 6-4. Pliskova a dezvăluit că ea şi Halep s-au antrenat împreună la Miami înaintea turneului, iar cehoaica a câştigat cu 6-0. Halep va redeveni lider mondial dacă se va califica în finala turneului din Florida. Pliskova poate ajunge numărul doi în lume dacă va cuceri titlul la Miami. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel