Fostul internaţional Gheorghe Hagi are încredere în inspiraţia selecţionerului Victor Piţurcă şi speră ca România să ajungă la Cupa Mondială din 2014.
"Să sperăm că vom face puncte multe cu Olanda şi Turcia pentru a putea ajunge la mondiale. Cu speranţă, cu inspiraţia lui Piţurcă, sperăm să ajungem la mondiale. Piţurcă este inspirat în tot ce face până în acest moment şi ne dorim ca şi în aceste două meciuri, două examene importante, să reuşim cel puţin două puncte. Dacă luăm şase puncte, ne calificăm. Piţurcă are strategia lui, vom vedea dacă va veni Mutu. El trebuie să joace, să fie într-o formă fizică bună. Cu el în formă este o şansă în plus pentru noi, dar asta va depinde de Piţurcă, de strategia lui. Suntem pe drumul bun, Piţi are ochi la jucători, ştie când trebuie să-i bage şi unul câte unul îşi câştigă locul de titular", a declarat Hagi.
Tot el este de părere că în România sunt tineri jucători foarte buni şi se poate face o echipă competitivă: "Am mai spus că dacă în România avem ceva bun, atunci aceştia sunt tinerii. În doi-trei ani putem face o echipă competitivă care să facă faţă apoi zece ani la nivel înalt. Dacă muncim putem face o nouă Generaţie de Aur."
Dragostea pentru naţională n-o să se stingă niciodată pentru mine, indiferent că am fost jucător, căpitan, selecţioner sau suporter, cum sunt acum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu