Guvernul pregătește concedieri masive. Cine se află în pericol

Descriere foto:

Guvernul se pregătește de concedieri masive în aparatul bugetar! Este anunțul surprinzător lansat de Eugen Teodorovici, la postul TVR. În același timp, ministrul de Finanțe a anunțat o nouă rectificare bugetară pentru luna noiembrie, a doua din acest an.

Ministrul Finanțelor spune că este obligatorie o reformare a aparatului bugetar din România, pentru că acesta trebuie să aibă oameni eficienți.


Unul muncește, iar alți trei stau pe lângă el


"Cred că e de bun simţ să te gândeşti (la o reformă a aparatului bugetar - n.r.) pentru că ne dorim cu toţii o administraţie şi centrală şi locală eficientă. Asta înseamnă să ai oameni nu foarte mulţi, exact cât trebuie, mai bine plătiţi sunt deja, legea există şi, ca să fie mai eficienţi, repet, cât trebuie. Nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau", a afirmat Eugen Teodorovici la TVR.

Eugen Teodorovici a pus gând rău și companiilor de stat: el a spus că în sistemul public există foarte multe companii a căror prezenţă nu se justifică şi anunţă că va avea "discuţii bilaterale" cu fiecare minister pe tema reducerii cheltuielilor şi a creşterii veniturilor.

Luna noiembrie este termenul limită pentru cea de-a doua rectificare bugetară

Ministrul Finanţelor a precizat că se va discuta despre reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor cu fiecare minister şi că Finanţele au o listă cu instituţiile publice şi cu domeniile în care se cheltuiesc cei mai mulţi bani, printre acestea numărându-se Transporturile, Sănătatea, Economia şi Energia.



Te-ar putea interesa




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24