Guvernul ia măsuri pentru companiile cu capital de stat

Guvernul a mandatat reprezentanţii statului în AGA/CA la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, să ia măsurile necesare pentru repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat în 2016 (sub formă de dividende/vărsăminte) la bugetul de stat.

Potrivit unui comunicat al Executivului, remis Agerpres, decizia a fost luată de Guvern printr-un Memorandum adoptat în şedinţa de vineri.

'Măsura nu se aplică societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiilor autonome care prin legi au reglementat un alt mod de repartizare a profitului net', se spune în comunicat.

Guvernul precizează că, potrivit legislaţiei în vigoare, repartiţia profitului net se aprobă de către Adunarea Generală a Acţionarilor, în cazul societăţilor, şi de către Consiliul de Administraţie, în cazul regiilor autonome. OUG 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome reglementează repartizarea unei cote de 'minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat', se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel