Guvernul a stabilit preţul minim pentru o acţiune Petrom la 0,37 lei

petrom
petrom

În ședința specială de marți, Guvernul a stabilit la 0,3708 lei prețul  minim pentru o acţiune Petrom din pachetul ce va fi privatizat.

Executivul a discutat un proiect de modificare a Hotărârii 832/2010, privind vânzarea pachetui de 9,84% din capitalul OMV-Petrom administrat de Ministerul Economiei.

Ministerul Economiei administrează un pachet de 5.573.780.260 de acţiuni, reprezentând 9,84% din capitalul social al OMV-Petrom.

Oferta publică de vânzare, respectiv vânzarea în cadrul unei oferte publice de cumpărare se derulează prin intermediar autorizat, selectat potrivit prevederilor legale, se arată în Hotărârea 832/2010, care va fi marţi modificată în sensul stabilirii preţului minim al pachetului.

Potrivit acestei hotărârii, preţul acţiunilor "determinat şi recomandat" de către intermediarul autorizat, este avizat de catre o comisie din carte face parte ministrul Economiei şi ministrul Finanţelor, precum şi un secretar de stat al premierului şi alţi oficiali. Preţul trebuie aprobat de către instituţia publică implicată.

Consorţiul condus de banca de investiţii Rennaissance Capital a demarat recent oferta de vânzare pe bursă a 9,84% din acţiunile OMV Petrom deţinute de statul român (5.573.780.260 acţiuni), preţul maxim de vânzare fiind stabilit la 0,4600 lei/acţiune, potrivit unui raport transmis BVB. Subscrierea se realizează prin completarea de către investitori a formularelor de subscriere puse la dispoziţie de intermediarii ofertei sau membrii grupului de distribuţie, potrivit comunicatului publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Oferta constă din două tranşe, una de retail, de 15%, destinată persoanelor fizice şi una instituţională, de 85% destinată investitorilor care nu sunt persoane fizice. Subscrierea se va realiza prin intermediul caselor de brokeraj BT Securities, Bancpost, EFG Eurobank Securities, Romcapital şi CEC Bank.

Oferta va fi considerată finalizată cu succes în cazul în care, la data închiderii sale, au fost subscrise în mod valabil mimim 80% din acţiunile oferite, la un preţ de ofertă determinat conform prospectului, se mai arată într-un  comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel