Guvernul Ponta IV a fost validat luni seară de Plenul Parlamentului cu 377 voturi. Premierul a declarat că își dorește ca noul Executiv să se bucure de o bună colaborare cu celelalte instituții, arătând că în perioada următoare va avea o discuție cu președintele ales al României, Klaus Iohannis.
"Va fi o schimbare importantă de atitudine. Este momentul să avem dialog și respect. Sunt convins că și Iohannis va merge în această direcție. Sunt convins că și noul președinte, dl. Iohannis, va merge în această direcție și practic activitatea noastră va fi mult mai eficientă pentru cei care ne-au ales", a spus Ponta la Palatul Parlamentului.
El a precizat că ceremonia de învestire se va desfășura marți, la ora 20:30.
"L-am sunat acum pe dl președinte Băsescu pentru că este vorba despre finalizarea procedurii, care va avea loc mâine, la 20:30", afirmat prim-ministrul.
Noul Cabinet condus de Victor Ponta a primit votul favorabil din partea a 377 de parlamentari, 134 votând "împotrivă", iar alte 12 voturi fiind anulate, conform rezultatului oficial anunţat în faţa Camerelor reunite.
"Este o susținere consistentă însă asta nu mă face decât să fiu și mai hotărât în a implementa tot ce am propus azi în fața Parlamentului (...) Prin dialog și colaborare se face mult mai mult decât prin dispută", a declarat Ponta, care a menționa că "în perioada următoare" va avea o discuție și cu Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News