GUVERN DĂNCILĂ. Traian Băsescu, ironii usturătoare în Parlament

Fostul președinte Traian Băsescu, liderul PMP, a susținut un discurs în Parlament, cu ocazia învestirii Guvernului Dăncilă. 

„Care a fost costul politicilor fiscal-bugetare ale guvernului? De regulă, uită orice membru al alianței să spună. Vă reamintesc: inflație galopantă, creșterea Robor, deficit de cont curent de circa 12 miliarde euro, nu mai vorbim de faptul că guvernul nu respectă tratatul fiscal pe care parlamentul l-a ratificat.

Investițiile au fost catastrofale din punctulul de vedere al evoluției țării. Țara nu evoluează cu creșteri de salarii, ci cu creșteri de investițîi, dezvoltarea infrastructurii.

Citind programul de guvernare, va pot spune că reprezintă o mare gogoașă. Nu este realizabil. M-aș bucura dacă actualul guvern s-ar limita la a da prioritate investițiilor din bugetul de stat și din fondul de coeziune.

Cel mai mare Guvern din UE

Aș face o referire la structura și componentă guvernului. Este clar că avem cel mai mare Guvern din UE. Poate punem și cu asta un afiș. Arată ca un Guvern de țară subdezvoltată, în care fiecărui trib trebuie să i se dea câte ceva.

Sunt doi, trei oameni valoroși în Guvern. Sunt și câțiva oameni bolnavi. Au coloana flexibilă. Și mai este o categorie de oameni care vorbesc cu dificultate limba română. De astăzi, nu îi mai cert pe unguri că vorbesc stricat limba română, pentru că avem și noi unul care taie pamblică și care se plimbă prin comisiile parlamentare spunând că pamblică în Bucovina este regionalism. Ceva mai penibil încă nu am auzit. Oricum, „celalant” ministru chiar a folosit un regionalism.

Cam ăsta e nivelul guvernului. Nu pot decât să mă rog la Dumnezeu pentru o viață cât mai scurtă a acestui guvern”, a declarat Băsescu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel