Gușă: Băsescu uită să spună că la umbra sa n-a crescut nimeni

Consultantul politic Cozmin Gușă a comentat la Realitatea TV interviul pe care președintele Traian Băsescu l-a dat pentru România Liberă, susținând că trei teme relansează jocul politic în România.

În opinia lui Cozmin Gușă, interviul lui Traian Băsescu are un punct vulnerabil. "Dacă ne uităm cu atenție, avem trei mari teme care relansează jocul politic. În primul rând, CFR Marfă și frauda din spatele privatizării CFR Marfă. Tema numărul doi este legată de evidenta descalificare din punct de vedere al lui Băsescu a actului administrativ al lui Ponta, cu argumente, a felului în care a înțeles să conducă acesta. Tema numărul trei o reprezintă oamenii care ar putea veni să vină la conducerea României. Aici interviul este cel mai șchiop: președintele uită să spună că la umbra nucului bătrân Traian Băsescu n-a crescut nimeni. Sunt foarte curios să văd cum evoluează aceste lucruri în continuare. Traian Băsescu vrea să se ferească de o nouă suspendare, se poziționează constituțional foarte bine. În felul acesta, nu vrea să le dea apă la moară celor din USL care își doresc să-l suspende. Oportunitatea de suspendare a trecut însă", a declarat Cozmin Gușă, duminică seară, la Realitatea TV, precizând, de asemenea, că atât președintele Traian Băsescu, cât și premierul Victor Ponta, au fost actorii unei coabitări mimate, "o piesă jucată pentru mediul intern, dar mai ales pentru mediul internațional".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel