Gușă: Ce trebuie să-și asume Iohannis

Consultantul politic Cozmin Gușă a vorbit despre comisia prezidențială. 

”Iniţiativa preşedintelui Iohannis acum e bună şi oportună cel puţin din două unghiuri. Primul unghi: contextul României este unul extrem de complicat şi e evident că partidele politice, clasa politică, ba chiar şi Guvernul nu oferă expertiza necesară rezolvării problemelor care vin peste noi, despre care noi am tot avertizat. Ele vor fi accelerate pentru că suntem în condiţia unui Război Rece instalat. Deci contextul României complicat sugerează un organism lucrativ format din oameni cu o inteligenţă şi o pregătire superioare, cum sunt cei zece propuşi de preşedintele Iohannis. Îi cunosc sau i-am citit, nu aş avea ce să reproşez niciunuia, dimpotrivă! E un lucru bun că sunt acolo”, a spus Cozmin Gușă la Realitatea TV.

Iohannis trebuia să prezideze comisia

Consultantul politic a adăugat: "Am văzut că această comisie va fi coordonată de Leonard Orban şi Cosmin Marinescu. Nu am nimic cu dânşii; dimpotrivă, sunt nişte tehnicieni pe care i-am văzut de multe ori rezolvând ceva probleme, dar nu pot să-şi asume coordonarea comisiei cu o astfel de componenţă şi cred că aici Klaus Iohannis trebuie să meargă mai departe şi să-şi asume să prezideze această comisie la nivelul tuturor întâlnirilor, pentru că nu poate fi productivă o comisie decât dacă cineva îşi asumă leadership-ul. Iar acel cineva nu poate fi decât cel care a organzat această comisie şi care este legitim din punct de vedere al votanţilor şi al funcţiei pe care o reprezintă, şi anume preşedintele României”.

Sfat pentru membrii comisiei

Cozmin Gușă a opinat: ”Tot o recomandare este legată de sinergie. Ca să aibă sinergie la nivelul intelectualităţii din România, această comisie şi membrii săi trebuie să-şi trateze rolul nu ca pe insgină primită de la preşedinte sau partide sau Guvern, ci ca pe o dorinţă de a colabora cu toţi cei bine pregătiţi din România şi care vor să îşi aducă suportul. Spre exemplu, în iunie, în ultima vizită pe care ma făcut-o la Washington, am fost rugat să discut în faţa a unui staff de campanie a democraţilor, unde erau şapte oameni; sigur, am vorbit despre Balcani şi zona aceasta. La începutul discuţiei însă, toţi cei şapte au venit cu nişte dosare foarte mari, în care, personalităţi din SUA care susţin candidatura doamnei Clinton, veneau cu fel şi fel de propuneri către unul dintre membrii staff-ului electoral. Adunau aceste păreri într-un mod cvasi-oficial, ca să le pună pe masa pregătirii programului de campanie a doamnei Clinton. Cred că la fel, aceşti intelectuali care fac parte din comisie trebuie să genereze la rândul lor, oficial sau informal, discuţii cu oamenii despre care ei consideră că s-ar pricepe, să-i angreneze şi să poată acumula toate părerile importante despre un domeniu pe care îl vor păstori sau îl vor raporta de la nivelul comisiei. Dacă nu se realizează această sinergie şi această deschidere, iar membrii comisiei tratează această participare în comisie doar ca pe o insignă pe care au primit-o, atunci comisia va deveni inutilă". 

"Sunt trei minusuri pe care le văd, mai ales că vorbim despre alinierea spre reconstrucţia europeană, respectiv parteneriatul strategic cu SUA. (...) Nu putem vorbi despre proiectul viitorului României daca nu admitem că justiţia e praf, că mass-media e praf şi că mişcarea sportivă e praf”, a mai spus Cozmin Gușă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel