Grindeanu: România primește doar 14 miliarde de euro din PNRR. Restul, împrumut de tip FMI

Sorin Grindeanu / Foto Crișan Andreescu
Sorin Grindeanu / Foto Crișan Andreescu

România primește doar 14 miliarde euro prin PNRR, iar diferența până la 20 de miliarde de euro sunt împrumuturi de tip FMI, a declarat, marți, prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu a declarat, marți, într-o conferință de presă, că este „o mare minciună” că România va primi 29 de miliarde prin PNRR, adevărul fiind că doar 14 miliarde de euro vin de la Comisia Europeană, iar restul sunt împrumuturi.

„Este o mare minciună că România va accesa prin PNRR 29 de miliarde. În realitate, România are doar 14 miliarde de la Uniunea Europeană pentru PNRR. Diferența este de fapt un împrumut de tip FMI, care va trebui să fie restituit tot de către români, dar care va pune, în același timp, un jug social pe România”, a spus Sorin Grindeanu.

Acesta afirmă că acest împrumut se va acorda condiționat.

„În locul condițiilor impuse de Comisia Europeană, care priveau digitalizarea, componentă verde și sustenabilitate, coaliția PNL și USR PLUS a propus poitici dure de austeritate”, a mai spus Grindeanu.

PNRR va fi prezentat miercuri în Parlament

Premierul Florin Cîțu va prezenta în Parlament, miercuri, de la ora 13.00, Planul Național de Redresare și Reziliență, iar partidele parlamentare își vor putea prezenta poziția cu privire la proiect, a anunțat preșeintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

„Birourile Permanente Reunite au hotărât convocarea plenului camerelor reunite pentru miercuri, la ora 13.00. Pe ordinea de zi vor fi doar două puncte: prezentarea Planului Național de Reziliență și Recuperare, cu intervenții din partea grupurilor parlamentare, pe baza reprezentării în Parlament. La punctul doi - ratificarea tratatului, Euroatomului, o ratificare care este extrem de importantă pentru că ratificarea trebuie făcută în fiecare țară și de acest moment depinde când Comisia Europeană poate realiza împrumutul”, spune Ludovic Orban.

Președintele Camerei Deputaților spune că nu va fi o dezbatere, ci grupurile își vor prezenta pozițiile.

Premierul va avea la dispoziție 60 de minute, din care își poate păstra și timp la final pentru a da anumite răspunsuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel