Grindeanu: Îmi este foarte, foarte frică. Evit anumite lucruri

Sorin Grindeanu a spus că şi-a propus să se comporte 'cât se poate de normal' pe perioada mandatului său de şef al Guvernului, el precizând totodată că evită să facă anumite lucruri fiindu-i teamă să nu pice în ridicol.

'Sper că am rămas un om aşa cum eram şi înainte de a fi prim-ministru, adică normal. Fac lucruri normale, încerc să mă comport cât se poate de normal şi, de fapt, e unul din lucrurile de care mi-am propus să mă ţin, fiindcă în momentul în care pierzi contactul cu realitatea, cu lumea, pericolul de a face lucrurile altcumva decât ar trebui să le faci e foarte mare', a declarat Grindeanu, într-un interviu difuzat la TVR 1.

El a vorbit şi despre ziua de 30 decembrie 2016.

'Am fost chemat la Bucureşti, a fost acea desfăşurare, în care prima propunere a PSD pentru funcţia de premier, şi anume doamna Sevil Shhaideh, n-a fost acceptată. În mod normal, statutar, s-a întrunit forul de conducere în partid şi (...) m-a votat să fiu eu cel care să preia această sarcină. Sigur că a fost o surpriză, cred că s-a şi văzut (...) Mă mai uit la imaginile de atunci, din decembrie, şi se vede pe mine şi o anumită emoţie, dar totodată cred că şi ce gândeam atunci, responsabilităţile', a precizat Grindeanu.

[citeste si]

Totodată, întrebat dacă este timid, Grindeanu a răspuns: 'Nu neapărat timid, cât îmi este foarte, foarte frică de ridicol şi atunci evit anumite lucruri. Şi de a pica în ridicol. E foarte simplu să se întâmple lucrul ăsta'.

De asemenea, Grindeanu a vorbit despre cei doi copii ai săi, Mihai şi Sofia, pe care îi vede o dată sau de două ori pe lună, din cauză că locuiesc la Timişoara, împreună cu soţia sa, Mihaela. În acest context, premierul a precizat că urmează să ia, la vară, o decizie împreună cu soţia sa în legătură cu o eventuală mutare la Bucureşti a întregii familii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel