Grindeanu, CRITIC cu PSD: Iată că nu a existat

Sorin Grindeanu foto Agerpres
Sorin Grindeanu foto Agerpres

Sorin Grindeanu a vorbit despre moțiunea de cenzură a PSD care ar fi trebuit votată ieri și ce va urma după acest moment.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, cum ar defini ziua de luni, când moţiunea de cenzură nu a putut fi dezbătută, Grindeanu a spus: "E o clarificare. În acest moment, după ce ce aţi văzut ieri, în Parlament, lipsa de cvorum, este clar că PNL, USR, UDMR, PMP sunt la putere. Cei care au vrut să treacă această moţiune au fost în sală. Deci PSD, în acest moment, din punctul meu de vedere, prin votul de ieri, arată un lucru, că nu are majoritatea necesară pentru a dărâma Guvernul. E o clarificare, pentru că tot am auzit că în Parlament există majoritate. Iată că nu a existat".

El a adăugat că rostul moţiunii de cenzură a fost "să îndrepte lucrurile greşite pe care le face Guvernul Orban", potrivit Agerpres.

"S-au cam autoexclus"

Întrebat dacă parlamentarii PSD care au lipsit luni de la şedinţa de plen comun ar trebui să fie excluşi din partid, Grindeanu a spus că trebuie se ţină cont de "ce spun organizaţiile locale".

"În al doilea rând, eu cred că prin acţiunile lor s-au cam autoexclus", a adăugat Grindeanu.

El a susţinut că este de acord să fie analizate cazurile colegilor săi care au lipsit din cauza unor situaţii legate de COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel