€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Graţiela Gavrilescu, dispută cu Adrian Dobre, primarul Ploieştiului: Doamne, cu ce am greșit?
Autor: Mihai Ciobanu

suerd-gavrilescu_99949600 Gratiela Gavrilescu
 

Graţiela Gavrilescu, ministru al Mediului continuă disputa cu Adrian Dobre, primarul PNL al Ploieştiului. 

Ploieşteanca Graţiela Gavrilescu, ALDE, ministru al Mediului, continuă disputa pe care o are la nivelul Ploieştiului cu primarul Adrian Dobre - PNL. Ministrul critică, din nou, într-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook, prestaţia primarului. La Ploieşti este o întreagă dispută legată de situaţia termoficării, fiind probleme legate de faptul că actualul contract cu operatorul se apropie de finalizare şi se caută soluţii pentru ca municipiul să nu rămână fără apă caldă şi căldură.

"Primarul plângăcios a cântat iar, cât a putut de tare, cucuriguuuuu! și a produs, pentru ploieșteni... o biată mărgică, și aia ciobită! În traducere: a mai făcut o conferință de presă, ca să transmită ce NU este capabil să rezolve. Mulțumim!

Știam! După ce “a pus la punct” curățenia orașului cu o postare pe Facebook și vreo trei declarații filmate și “a obținut” aer de calitate fluturând filele unui biblioraft roz, azi, a găsit ȘI “soluția” de ”a asigura” servicii de apă caldă și căldură și după ce Veolia își va fi făcut bagajele, în mai. La robinet, vom aduna lacrimile lui iar, la iarnă, ne va încălzi caloriferele cu fruntea-i cea încinsă de atâtea griji! Doamne, cu ce am greșit de avem așa un primar?", a scris Graţiela Gavrilescu pe Facebook. 

Ce a declarat primarul Dobre

Anterior, Adrian Dobre a scris: "Majoritatea PSD-ALDE-PMP nu a votat, astăzi, înființarea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (asocierea între Primăria Municipiului Ploiești și Consiliul Județean).
Majoritatea PSD-ALDE-PMP susține, în continuare, dublarea tarifului pentru gigacalorie la 404 lei, cerută de Veolia. În realitate, aceștia vor ca ploieștenii să rămână captivi contractului cu Veolia. Ei vor ca prelungirea contractului să rămână singura opțiune. Fără acest A.D.I., Primăria nu va putea înființa propria firmă, care să preia serviciul de termoficare."

Vezi şi: Cinci moduri în care îţi poţi schimba dieta în funcţie de vârstă

Augustin Lazăr, decizie BOMBĂ privind viitorul său

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close