Grapini, în PE: Este o rușine această companie! Își bate joc de noi

Ryanair a anulat 1.616 de zboruri între 19 septembrie și 28 octombrie. Problemele majore generate de compania aviatică Ryanair au fost discutate, în seara zilei de 3 octombrie, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Compania aeriană a publicat anulările de zboruri pe site-ul său, unele rute afectate vizând şi România. Ulterior Ryanair a anunţat că va anula încă 18.000 de zboruri, afectând circa jumătate de milion de pasageri, din noiembrie până în martie.

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a avut una dintre cele mai dure intervenţii, în plenul PE: ”Nu se poate să motivezi anularea a zeci de zboruri, cu sute de mii de pasageri afectaţi, pentru că nu ţi-ai planificat concediile. Este o ruşine această companie! Trebuie să găsim soluţii. Nu se poate să nu ajungem la o creştere a exigenţei privind drepturile consumatorilor! Fac parte din Comisiile TRAN şi IMCO şi am fost trimisă aici, ca şi toţi ceilalţi, să apăr drepturile cetăţenilor, toate drepturile, inclusiv pe cele de pasageri! Această companie operează şi în ţara mea, în oraşul din care vin are 21 de zboruri. Cetăţenii din ţara mea au fost afectaţi! Această companie îşi bate joc de noi! Nu este o greşeală de management, aici vorbim de un furt calificat şi trebuie să-i punem punct! Drepturile cetăţenilor sunt încălcate şi în cazul altor companii aeriene, astfel că şi acelea trebuie verificate!”. 

[citeste si]

Comisia Europeană susţine, într-o poziţie oficială, că ”Ryanair trebuie să respecte, în totalitate, drepturile pasagerilor, inclusiv posibilele despăgubiri, ca urmare a planurilor sale de a anula între 40 şi 50 de zboruri pe zi până la finele lunii octombrie. Companiile care operează în UE trebuie să respecte normele europene”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel