Gorghiu îi dă o veste proastă lui Tăriceanu privind debarcarea acestuia

PNL a strâns semnăturile pentru demararea procedurii de schimbare a lui Călin Popescu-Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului, a anunţat marţi Alina Gorghiu.

'S-au strâns deja semnăturile necesare pentru demararea acestei proceduri. A circulat acel tabel de strângere de semnături. Vorbeam mai devreme cu liderul grupului de la Senat, domnul Iani Popa, cred că sunt deja în jur de 50 de semnături. Este nevoie de o treime pentru a putea fi depusă solicitarea la Biroul Senatului, o treime din numărul senatorilor, depăşit în acest moment', a afirmat Gorghiu.

Ea a spus că aşteaptă ca UNPR să facă publică decizia în acest caz.

'Aşteptăm mâine ca UNPR să facă decizia publică, ne-am consultat şi cu domnul Steriu, vor avea o discuţie şi vor face publică această decizie. Nu vreau să anticipez, dar toate lucrurile merg în această direcţie. Domnul Steriu sau UNPR a susţinut public prin diverse voci că este necesară schimbarea domnului Tăriceanu de la Senat. Nu vreau să anticipez, dar vreau să vă spun că mâine mizez pe susţinerea UNPR pentru acest demers', a adăugat Gorghiu.

Întrebată dacă mizează şi pe susţinerea senatorilor PSD, Gorghiu a răspuns: 'Nu vreau să fac un calcul. Pentru a putea demite şeful Senatului ai nevoie de jumătate plus unu, ca să-ţi treacă. Pe mine nu mă interesează de unde vin voturile, important este să demarăm această procedură şi vom vedea la momentul exercitării votului, care este vot secret, cine va menţine în funcţie, prin votul său, un preşedinte care demult nu se mai ridică la standardele unui şef de Senat şi cine va încerca să vină cu o împrospătare şi cu o persoană rezonabilă şi raţională la şefia Senatului'. Potrivit lui Gorghiu, PNL va duce sigur această procedură până la capăt.

[citeste si]

'Rămâne de văzut cum va reacţiona PSD, pentru că PSD e vocal câteodată şi anunţă că îl schimbă pe domnul Tăriceanu pe la toate colţurile, dar de aici până la asumare publică că participă la această procedură, deşi foarte mulţi pesedişti doresc acest lucru, e cale lungă. Vom vedea ce va face PSD la Senat. Nu avem nevoie de semnăturile lor, în schimb de suportul pentru schimbarea domnului Tăriceanu este bine venit', a adăugat liderul PNL. Ea a completat că PNL nu a discutat pe cine va propune în locul lui Tăriceanu. 'Pentru noi important este să vedem demnitatea Senatului prin schimbarea preşedintelui şi vă asigur că orice schimbare va fi făcută, susţinută de PNL, va fi una extrem de firească, normală, decentă, de bun simţ, rezonabilă pentru funcţia de preşedinte al Senatului', a spus Gorghiu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel