Alina Gorghiu susţine că deciziile luate miercuri de PSD reprezintă o sfidare în ceea ce priveşte justiţia şi statul de drept.
'Deciziile luate astăzi în PSD reprezintă o sfidare incredibilă la adresa românilor, a justiţiei şi a principiilor statului de drept. Partidul s-a făcut scut în jurul unui preşedinte penal, ignorând aspiraţiile cetăţenilor la o clasă politică integră. Problema în PSD nu este excluderea lui Valeriu Zgonea, pentru care nu am o mare apreciere, ci coalizarea conducerii partidului cu un condamnat penal pentru fraude electorale', a scris Gorghiu, miercuri, pe Facebook.
Liderul PNL susţine că votul în unanimitate, în urma căruia Valeriu Zgonea a fost exclus din partid pentru că 'a cerut ca în fruntea PSD să nu se afle un om condamnat definitiv în justiţie, reprezintă cea mai mare batjocură la adresa democraţiei româneşti şi arată că orice speranţă de reformare a acestui partid este iluzorie'.
'Această situaţie arată cât de periculoasă poate fi pentru România ascensiunea la putere a PSD, un partid pentru care lupta împotriva corupţiei nu există decât în declaraţii politice. Românii pot sancţiona prin votul lor din 5 iunie această atitudine profund antidemocratică a PSD şi sunt convinsă că o vor face', conchide Alina Gorghiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News