Copreşedintele PNL Alina Gorghiu afirmă că parlamentarii social-democraţi au votat pensiile speciale şi îi acuză că abuzează de funcţii şi influenţă, subminând încrederea în Parlament.
'Parlamentarii PSD au votat pensiile speciale! Într-o perioadă în care cetăţenii aşteaptă o schimbare din partea partidelor politice, PSD abuzează în continuare de funcţii şi influenţă şi îşi votează privilegii, subminând încrederea în Parlament şi în puterea legii', a scris marţi seara pe Facebook Alina Gorghiu.
Plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui pe proiectul legii privind pensiile parlamentarilor.
Proiectul, care este o modificare la Statutul deputaţilor şi senatorilor, prevede că parlamentarii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.
Parlamentarii liberali nu au participat la votul pe acest proiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu