Glaucomul, tratat în curând cu picături pe bază de curcumină

Ai ochii sensibili? Iată la ce trebuie să renunți
Ai ochii sensibili? Iată la ce trebuie să renunți

Cercetători britanici au reușit să pună la punct o terapie revoluționară pentru glaucom. Ei au creat picături pe bază de curcumină care țin în frâu progresia glaucomului. 

Glaucomul este una dintre cele mai frecvente boli oculare, afectând aproape 2% din populație după vârsta de 45 de ani. Glaucomul apare ca urmare a creșterii tensiunii oculare, care treptat conduce la vătămarea nervului optic (responsabil cu trimiterea informațiilor vizuale către creier) și a câmpului vizual (totalitatea vederii). 

Glaucomul se află la originea diminuării progresive a câmpului vizual. Vederea se reduce mai întâi în zona periferică (pe margini), apoi în zona centrală. Dacă leziunile progresează, vederea centrală dispare și ea, ceea ce conduce la orbire (cecitate). 

Veste bună: cercetătorii de la University College London au dezvoltat picături pentru ochi, pe bază de curcumină, substanța activă din turmeric, o plantă cu numeroase beneficii pentru sănătate, printre care și protejarea celulelor retinei. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Scientific Reports. 

Curcumina protejează retina

De două ori pe zi, cercetătorii britanici au administrat picături pe bază de curcumină șoarecilor cu glaucom. Terapia a durat 3 săptămâni. Rezultatul: cercetătorii au constatat diminuarea leziunilor oculare la șoarecii tratați. 

Curcumina - un antioxidant de excepție - protejează celulele retinei care sunt distruse de glaucom. 

De ce picături pentru ochi? Pentru că această formulă se pretează cel mai bine în cazul glaucomului, curcumina administrată pe cale orală are o absorbție scăzută. Molecula de curcumină pătrunde în circulația sangvină doar în mică proporție și doar în anumite condiții de administrare, cum ar fi înglobarea într-o moleculă de grăsime (lipozom) sau în combinație cu piperină (extract din piper). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel