Ginerele lui Emil Savin rupe tăcerea. Ce relație era între el și Dumitru Buzatu. "Este un moment sfâșietor pentru mine"

Ginerele lui Emil Savin rupe tăcerea. Ce relație era între el și Dumitru Buzatu. "Este un moment sfâșietor pentru mine" / Foto: Captură video Antena 3 CNN
Ginerele lui Emil Savin rupe tăcerea. Ce relație era între el și Dumitru Buzatu. "Este un moment sfâșietor pentru mine" / Foto: Captură video Antena 3 CNN

Deputat Eduard Popică, ginerele lui Emil Savin, i-a transmis un mesaj lui Dumitru Buzatu.

Deputat Eduard Popică, ginerele lui Emil Savin, denunțătorul președintelui Consiliului Județean Vaslui, a vorbit despre flagrantul organizat împotriva lui Dumitru Buzatu, despre care spune că îi este ca un tată. Totodată, acesta i-a transmis un mesaj lui Dumitru Buzatu, aflat momentan în arest pentru că a luat mită de 1,25 milioane de lei de la afaceristul Emil Savin.

VEZI ȘI: Ce înseamnă, de fapt, "a fi pe drojdie", expresia folosită de Buzatu în momentul în care a primit mita de la Savin

"Încă de la început nu am vrut să comentez și nu am vrut să fiu implicat în această nenorocire care s-a abătut asupra noastră, asupra mea personal, asupra familiei mele și aici mă refer la soția prietenului meu, dar și asupra organizației județene CJ Vasui, însă vreau să vă relatez de la bun început că Dumitru Buzatu pentru mine este ca un al doilea tată. Sub ochii lui timp 20 de ani am crescut, m-am dezvoltat și aș putea spune că am ajuns cine sunt. Este un moment nu regretabil, sfâșietor pentru mine ca persoană și de aceea am acceptat să dau astfel de declarație pentru că ultimele știri care au apărut cu privire la persoana mea efectiv m-au distrus, pot să o spun direct", a declarat Eduard Popică la Antena 3 CNN.

Eduard Popică: Nu am știut nicio secundă despre absolut nimic

Întrebat dacă a știut despre ceea ce urmează să se întâmple, acesta a spus: "Nu am știut nicio secundă despre absolut nimic, Și în primul rând din punct de vedere moral consider că oricine ar fi avut habar despre o astfel de nenorocire, poate că nu i-ar fi spus domnului președinte, dar poate că i-ar fi dat de înțeles că urmează".

Întrebat ce i-a spus socrul său, Emil Savin, după acest flagrant, Popică a spus: "Nu mi-a zis nimic, nu vorbesc cu el, mi-a spus doar că îi pare rău pentru ceea ce s-a petrecut".

Popică, mesaj pentru Buzatu: Să fie tare

Totodată, Eduard Popică a fost întrebat și ce mesaj are pentru Dumitru Buzatu, aflat acum în arest.

"Să fie tare acolo unde este și să îi de Dumnezeu multă sănătate. Mai mult decât cariera politică eu am pierdut un prieten și asta contează pentru mine cel mai mult", a spus Eduard Popică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel