Gigi Becali, primele declarații după meciul Steaua-Manchester City

Gigi Becali a declarat marți seara, după înfrângerea suferită de Steaua cu 5-0 pe teren propriu în fața grupării engleze Manchester City, că nu se aștepta la o diferență așa de mare, caracterizând rezultatul final drept o "umilință".

"Când am căzut cu ei am zis că doar Dumnezeu ne poate ajuta să îi batem, că sunt prea puternici. Dar nu mă așteptam la diferența asta așa de mare, mă așteptam la un 2-0, 3-0 pentru ei. Și nu mă refer doar la scor, a fost diferență și de valoare, parcă se juca de-a șoarecele și pisica. E umilință, iar eu când sunt învins nu-mi place. Milioanele și miliardele puteau schimba ceva pentru noi în seara asta. Fotbalul nu mai este ce era înainte, acum fotbalul îl joacă milioanele de euro", a spus finanțatorul clubului Steaua, Gigi Becali, citat de Agerpres.

Becali a adăugat că și-a dat seama care este valoarea echipei Steaua în partida cu Manchester City: "Sunt puțin dezamăgit, nu mai am chef să fac nimic. Mie nu-mi place să fiu la coadă, iar în Europa League acolo ești. Mi-am dat seama care e valoarea noastră. Mai îmi arde mie de Alibec sau Ivan când iau cinci? Nu mă mai interesează nimic. Când văd că nu pot la nivelul ăsta îmi vine să mă las de fotbal".

Steaua a fost învinsă marți seara de formația engleză Manchester City cu scorul de 5-0 (2-0), pe Arena Națională din Capitală, în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor. Manșa secundă va avea loc pe Etihad Stadium în data de 24 august.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel