Înfrângerea din Supercupă, cu Astra, pare să aibă consecințe negative asupra finanțatorului Stelei, Gigi Becali, aflat în detenție la Penitenciarul Poarta Albă. Provocat de un alt...
Gsp.ro scrie că finanțatorul Stelei a fost apostrofat la Poarta Albă de un fan al „roș-albaștrilor”. Acesta era nemulţumit că Becali n-a mai făcut transferuri şi că Steaua a început prost sezonul, pierzând primul trofeu în fața giurgiuvenilor.
Gigi Becali s-ar fi enervat pe suporterul care l-a provocat şi ar fi sărit să-l ia la bătaie. Fanul nu s-a lăsat însă mai prejos și totul a fost aproape să degenereze într-o încăierare în toată regula.
\"Nervos, urla întruna că face ce vrea cu milioanele lui şi nu trebuie să-i spună lui cum să cheltuiască averea şi pe cine\", au dezvăluit surse de la Penitenciarul Poarta Albă, citate de wowbiz.ro.
În final, doar intervenţia altor deţinuţi a calmat spiritele și a făcut ca Gigi Becali să evite un episod extrem de neplăcut la Penitenciarul Poarta Albă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News