Ghiţă şi Băsescu, candidaturi europarlamentare. Guşă: Amenințare directă pentru PNL şi PSD

votare
votare

Cozmin Guşă apreciază faptul că anunţurile privind candidatura lui Sebastian Ghiţă şi a lui Traian Băsescu la europarlamentare reprezintă o ameninţare directă pentru principalele partide de pe scena politică: PSD şi PNL. 

Consultantul politic Cozmin Guşă a analizat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, efectele candidaturii lui Sebastian Ghiţă - pe lista PRU şi presupusa candidatură a lui Traian Băsescu - pe lista PMP la alegerile europarlamentare din primăvara acestui an. 

"Aceste două evenimente, candidatura lui Băsescu în primul rând și candidatura lui Ghiță în al doilea rând, polarizează lupta politică și pe dreapta naționalistă și pe stânga naționalistă. Traian Băsescu se situează mai la dreapta PNL-ului, este mult mai activ, este creditat cu mai multă expertiză politică pentru prezența în Parlamentul european decât oricine de pe lista PNL-ului și în mod evident faptul că pentru prima dată un fost președinte de țară își asumă o altfel de candidatură la nivel de țară, că nu a mai făcut asta nici Iliescu, nici Constantinescu, asta poate să asigure o mediatizare naturală, iar Băsescu știe întotdeauna să folosească tribuna și nu am nicio îndoială că pe această plajă de naționalism care s-a instituit și s-a așezat peste Europa, în România, pentru că noi suntem tot timpul la modă, asta va ajunge o dezbatere națională în această campanie", apreciază Cozmin Guşă.

"Sebastian Ghiță nu mai este același din 2016"

"Sebastian Ghiță nu mai este același din 2016, când, la limită, a ratat intrarea in parlament cu PRU din partea cărui partid s-a hotărât să candideze. Avem un Ghiță care nu mai este suspectat ca-n 2016 că ar fi în cârdășie cu zona de stat paralel reprezentată de Coldea, dimpotrivă are o faptă de vitejie prin eliminarea lui Coldea de la vârful statului român. A venit cu dezvăluiri pe partea lui de electorat naționalist și cu plângeri penale împotriva lui Koveși care îi dau o alonjă. L-ați văzut că și-a schimbat și discursul, au trecut anii peste el, necazurile, stă în exil. În mod evident, jucând extrem de naționalist și având o tribună România TV - o tribună serioasă pe care s-au urcat pe rând PSD, Pro România, PNL din când în când și Băsescu mai mereu. În condițiile în care proprietarul România TV își asumă o  candidatură,  bineînțeles că și vectorii de imagine de la acea televiziune vor marșa mai mult în favoarea lui Sebastian Ghiță, decât în favoarea altora și atunci pe acest demers de stângă naționalistă și atunci cei care vor fi perdanți, în cazul lui Ghiță, vor fi pesediștii pentru că în mare parte din electoratul lui Dragnea este un electorat captiv la România TV", a mai declarat consultantul politic. 

Problemă majoră pentru PNL şi PSD

 

"După cum vedeți doar prin aceste două candidaturi, Băsescu și Ghiță, se creează o problemă majoră, comună celor două partide mai mari: PSD și PNL, pe dreapta în cazul lui Băsescu și pe stânga în cazul lui Sebastian Ghiță. Vă întreb dacă acești doi știind atât de multe unul despre altul se vor mai lua la ceartă, la harță, vă dați seama că vor acoperi scena politică, electoral vorbesc, într-un fel în care nici PSD-ul și nici PNL-ul nu ar fi în stare să o facă", a mai declarat Cozmin Guşă.

Vezi şi: Nouă emisiune la Antena 3. Cine o va realiza

Care este principalul exportator de arme al planetei 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel