Ghidul Beneficiarului 2018, lansat. Noutatea majoră

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) lansează Ghidul Beneficiarului 2018, în conformitate cu modificările aduse, la propunerea instituției, cadrului legislativ care reglementează modalitățile de sprijinire a românilor din afara granițelor, precum și luând în considerare sugestiile primite din partea mediului asociativ românesc.

Ghidul de finanțare 2018 introduce schimbări importante prin care MRP simplifică procesul de acordare a finanțărilor nerambursabile și amplifică gradul de accesibilitate la resursele financiare oferite de Guvernul României în beneficiul comunităților românești din afara granițelor.

Noutatea majoră a modificărilor legislative o reprezintă introducerea acordării de granturi pentru proiectele și acțiunile derulate în vederea sprijinirii românilor din afara granițelor, cu avans de până la 100% și posibilitatea stabilirii de priorități tematice și geografice, astfel încât să fie dezvoltate politici publice adaptate la problemele specifice ale comunității.

Avansul pentru proiectele aprobate de comisia de evaluare a proiectelor a crescut până la 50% în anul 2018 față de 30%, cât era în anul 2017.

Noile proceduri includ consiliere personalizată, vor reduce perioada de evaluare a proiectelor și prevăd forme de finanțare succesivă.

Pilon de finanțare destinat proiectelor dedicate Centenarului

Totodată, în vederea celebrării Centenarului Marii Uniri, MRP a creat un pilon de finanțare destinat în exclusivitate proiectelor dedicate acestui istoric eveniment, intitulat „Centenarul 2018”.

Ghidul va fi corelat cu prevederile Legii nr. 299/2007 privind sprijinul românilor de pretutindeni, aflată în dezbatere parlamentară, care va face posibilă prezența de observatori externi, inclusiv cea a membrilor comunităților românești, în cadrul comisiilor de evaluare a proiectelor depuse la MRP. 

De asemenea, s-a introdus posibilitatea de a transmite documentația necesară online, cu semnătură electronică.

Acest lucru va permite realizarea unor economii semnificative din partea solicitanților, trimiterea facilă a documentelor, precum și realizarea mai rapidă a procedurii de decontare. 

În spiritul consolidării relației de parteneriat, MRP anunță că sesiunea de finanțare este deschisă pe tot parcursul anului 2018 și invită românii de pe toate meridianele lumii să depună proiecte de finanțare la minister.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel