Ghiță, după ce deputații au respins cererile DNA. Nu m-am născut să fur

Sebastian Ghiță a declarat, miercuri, la Parlament, după ce deputații au respins cererile DNA pe reținere și arestare pe numele său, că nu s-a născut ca să fure, ci pentru a se dezvolta împreună cu ai lui. 

"Menirea oamenilor pe lume e să creeze, să muncească, să se dezvolte, nu să participe la dosare", a spus Sebastian Ghiță în fața jurnaliștilor.

"Nu cred că este o chestie de dreptate, ci e doar o chestiune de principii democratice și cred că, în felul aceasta, am reușit să îi sensibilizez pe colegii mei după o luptă destul de obositoare. Nu i-aș dărui nimănui să treacă prin așa ceva. Nu m-am așteptat niciodată, în viața mea, să ajung în această situație și nici nu mai doresc să ajung. Nu o doresc niciunui alt cetățean. Menirea oamenilor pe lume e să creeze, să muncească, să se dezvolte, nu să particpe la dosare. Eu nu m-am născut să fur, nu m-am născut să fac contracte cu statul din care să fur oameni. M-am născut să creez, să mă dezvolt împreună cu ai mei și cu cei cu care muncesc, nu cred că acest lucru e un lucru de condamnat în România. Cred că trebuie să cumpănim cu atenție cât de repede acuzăm doar de dragul unui urlet prelung pe televizoare. Ăla-i hoț, ăla-i rău...", a spus Ghiță.

Citește și: Sebastian Ghiță, atac la Sorina Matei și Dan Tapalagă

"Eu cred că trebuie să ajungem la situația la care societatea să se civilizeze, să se ordoneze. Sunt convins că și alți oameni pot să facă lucrul ăsta și nu spun că aș fi cel chemat să fac orice, dar intenționez să îmi văd liniștit de viața mea. (...) Nu cred că pentru plăcerile sadice ale unor personaje care se bucură de arestări și de durerile oamenilor, trebuie să tot hrănim cu denunțuri această mașinărie cruntă, despre care, v-am spus, a adus în malaxorul ei peste 4 milioane de români", a adăugat deputatul.

Întrebat dacă după această experiență dorește să se retragă din viața politică sau să candideze din nou în toamnă, Sebastian Ghiță a precizat: "Abia am ieșit din acest vot complicat și nu am încă un plan imediat. După cum vedeți, putem să plănuim orice, pentru un simplu denunț, viata multora se poate schimba într-o zi".

De asemenea, întrebat cum cataloghează prezența în sala a lui Victor Ponta și a Elenei Udrea, deputatul a replicat: "Cred că și Victor Ponta, văzând ce se întâmplă în justiție, pentru că să știți că multe din mărimile noastre nu au habar că procurorii cheamă oamenii din arest fără să-i cheme pe avocații inculpaților. Cheamă avocatul la 10.00 și spun că fac acte de urmărire penală și la 8.00 vine arestatul și între 8.00 și 10.00 îl plimbă pe culoar, îi oferă tot felul de avantaje: reducem din pedeapsă, hai să facem înțelegere, încălcând legea. Cred că o fi văzut și domnul Ponta ce se întâmplă. Știm cu toții că a avut o participare la acest nou Cod Penal care aduce atâta durere și atâta chinuială oamenilor în România".

Parlamentarii au decis, miercuri, că deputatul Sebastian Ghiță nu poate reținut și arestat, respingând cererile DNA.

Cererea DNA de arestare a fost respinsă cu 179 de voturi împotrivă și 107 pentru.
Sebastian Ghiță a fost salvat și de la reținere de colegii deputați. Camera Deputaților a RESPINS cererea de reținere, cu 122 de voturi pentru și 166 împotrivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel