Gheorghe Piperea, avertisment pentru toți românii

Gheorghe-Piperea
Gheorghe-Piperea

Avocatul Gheorghe Piperea atrage atenția că românii ar trebui să se gândească și de zece ori înainte de a lua un credit de la bancă.

"Creditul nu este un bun de consum. Creditul este un instrument, o unealtă menită să acopere o nevoie urgentă şi punctuală a omului sau a familiei sale, nevoie care nu poate fi susţinută financiar din activitatea curentă şi nici nu poate fi evitată prin abstinenţă. Omul nu este un debitor prin definiţie; omul este o fiinţă liberă şi este o fiinţă etică, morală, care poate să se abţină de la tentaţii sau să refuze plăceri redundante. De aceea, creditul este ca un medicament – nu trebuie să se abuzeze de niciunul dintre ele", a scris unul dintre inițiatorii Legii dării în plată într-un editorial pe Cotidianul.

Avocatul a venit și cu o propunere: să cerem autorităţilor să facă în aşa fel încât de la anul sloganele publicitare ale băncilor să conţină în mod obligatoriu avertizarea că acestea trebuie consumate cu moderaţie şi numai cu reţetă de la specialişti. 

"Aşadar, nu mai luaţi credite de la bănci. Se poate trăi şi fără ele", a mai scris Gheorghe Piperea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel