În vreme ce Victor Ponta pleacă de la conducerea PSD din cauza problemelor penale pe care le are, Gheorghe Nichita revine la conducerea PSD Iași.
Gheorghe Nichita s-a autosuspendat din funcția de primar și din cea de vicepreședinte al PSD, după ce procurorii DNA au început să îl cerceteze penal. El a spus că fost determinat să revină la conducerea filialei județene Iași de "mișcarea centrifugă a unora", potrivit Agerpres.
"Astăzi a fost o analiză a acestei situații în cadrul Biroului Permanent Județean, în care și parlamentarii și președintele interimar al PSD Iași, Victorel Lupu, cât și ceilalți membri mi-au cerut să încetez autosuspendarea și să revin la partid pentru a putea crea dialogul necesar între toate aceste fracții ale partidului, pentru a uni oamenii. Un alt motiv este de a declanșa alegerile în cadrul unei Conferințe Județene, eveniment ce va avea loc în toamnă. Aceasta este doar problema mea. Nu am alte proiecte politice, nu am alte gânduri de candidatură pentru că întâi și întâi trebuie să îmi rezolv situația judiciară", a declarat pentru Gheorghe Nichita.
Jurnalistul Radu Tudor a comentat, la Antena 3, că "aspectul penal nu mai contează în PSD și conducătorii pot să aibă oricâte dosare penale pentru că poporul PSD-ist îi votează oricum". Jurnalistul a subliniat că PSD este în incapacitatea de a genera lideri tineri și performanți. "Să abuzezi de puterea pe care ți-o dă funcția de primar e un fel de corupție. Că amanta lui Nichita nu e amanta Iașului", a spus, mai târziu, în emisiune Radu Tudor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu