€ 5.0987
|
$ 4.3229
|
Curs valutar: € 5.0987
|
$ 4.3229
 

Germanul Marcel Kittel a câştigat prima etapă a Turului Franței

Germanul Marcel Kittel a câştigat la sprint prima etapă a ediţiei 100 a Turului Franţei, desfăşurată, sâmbătă, între Porto-Vecchio şi Bastia, pe o distanţă de 213 kilometri, informează Mediafax.

Autor: Cătălina Grigore

Aceasta este prima victorie de etapă a lui Kittel în Turul Franţei, competiţie în care a debutat anul trecut.

Pe ultimii kilometri ai etapei, plutonul a fost divizat după căderea mai multor rutieri. Spaniolul Alberto Contador, dublu câştigător al Turului Franţei (2007, 2009) s-a lovit la umăr, la fel şi slovacul Peter Sagan.

De asemenea, autocarul echipei Orica a rămas mai mult timp blocat în locul sosirii, iar echipele au fost informate că linia de finish va fi deplasată din această cauză cu trei kilometri. Fiind foarte înalt, vehiculul nu putea să treacă sub tabela de la sosire, însă în cele din urmă a reuşit să părăsească zona, iar sosirea s-a făcut în locul stabilit iniţial, nu cu trei kilometri în urmă.

Ca urmare a incidentului cu autocarul, la final nu a existat photo-finish, astfel că rutierii din pluton au fost clasaţi cu acelaşi timp.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close