Geoană: Îl vom susține pe Ponta la prezidențiale

Geoană Ponta
Geoană Ponta

Mircea Geoană a declarat că social-democrații îl vor sprijini pe Victor Ponta la alegerile prezidențiale în aceeași măsură în care îl vor sprijini și dacă decide să nu candideze.

Întrebat cum vede posibilitatea ca Victor Ponta să fie "împins" de partid către o candidatură la prezidenţiale, Geoană a răspuns: "Victor Ponta a crescut foarte mult ca om politic şi cred că ştie foarte bine ceea ce este bine pentru el şi ceea ce este bine pentru partid. Noi suntem aici să-l susţinem în demersurile, evident logice şi fireşti, pe care şi le va asuma ca lider al partidului".

Senatorul a precizat că Ponta are o decizie grea de luat şi a menţionat că, la vârsta pe care o are, este firesc ca acesta să-şi propună ca primă opţiune să rămână premier şi preşedinte al PSD.

"Sunt convins că are o decizie grea în faţa lui. Nu e o decizie uşoară. Este firesc la vârsta lui să-şi propună poate ca primă opţiune să rămână prim-ministru în continuare, să rămână liderul partidului nostru în continuare. Cred că ce spune la televizor nu este nimic altceva decât reflectarea unei gândiri care este naturală, este normală, este logică", a comentat senatorul PSD. potrivit Mediafax .

El a arătat că, dacă va fi necesar ca PSD să aibă un candidat propriu la prezidenţialele din 2014, atunci acesta va fi fie Victor Ponta, în calitate de lider al social-democraţilor, fie se va opta pentru o formulă de tandem preşedinte-premier.

"Dar, dacă va fi nevoie să avem un candidat al nostru, atunci sunt convins că partidul se va întruni în forurile sale statutare, ne vom sfătui cu membrii noştri, cu simpatizanţii, cu votanţii noştri şi vom decide cea mai bună formulă - fie liderul partidului, cum s-a întâmplat în ultimii ani de zile, fie o formulă de tandem, fie orice altă formulă pe care şi Victor Ponta - el este principalul actor şi de decizia lui depind foarte multe consecinţe - dar evident cu toţii suntem obligaţi să-l sprijinim, indiferent de decizia pe care o va lua - candidează, nu candidează", a explicat fostul preşedinte al PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel