Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, cataloghează drept deplorabile explicaţiile şi motivaţiile oferite de şeful statului în legătură cu incidentul din 1 Decembrie, de la parada militară şi îl îndeamnă pe preşedintele Traian Băsescu să nu profereze minciuni despre el.
„Constat cu regret şi mâhnire că Traian Băsescu nu a înţeles, nici după şase ani de mandat prezidenţial, despre cum trebuie să se comporte şi cum trebuie să vorbească un şef de stat. Din păcate, Traian Băsescu nu a înţeles nici că în statul român există o ierarhie şi o ordine constituţionale care trebuie respectate, indiferent dacă domniei sale îi convine sau nu. În acest context, doresc să calific drept deplorabile explicaţiile şi motivaţiile oferite de şeful statului în legătură cu incidentul de pe 1 Decembrie, de la parada militară. Onorul de Ziua Naţională se acordă preşedintelui României, nu lui Traian Băsescu în calitate de cetăţean”, a declarat preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, potrivit Mediafax.
Geoană precizează că doreşe să îi transmită lui Traian Băsescu că „modul prin care domnia sa a câştigat cel de-al doilea mandat prezidenţial nu a fost încă pe deplin elucidat, iar suspciunea de fraudă continuă să planeze puternic. De fapt, domnul Băsescu este cel mai puţin legitim preşedinte din istoria României post-decembriste, de aceea cred că domnia sa este ultima persoană care să-şi permită să dea lecţii de curăţenie şi de moralitate. Faptul că, de la un an de zile de la turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale, încă nu avem nicio investigaţie a statului român legată de fraudarea alegerilor, în ciuda nenumăratelor şi întemeiatelor suspiciuni, nu este scuzabil în niciun fel”, adaugă fostul candidat PSD la prezidenţiale.
În legătură cu dezbaterea din 3 decembrie 2009, Mircea Geoană îi transmite lui Traian Băsescu faptul că există o diferenţă majoră între teme şi întrebări, lucru subliniat chiar de consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, în urmă cu câteva zile. „În acest context, îl îndemn pe domnul preşedinte să nu profereze minciuni despre mine”, adaugă Geoană. El consideră că, la un an din ultimul său mandat de preşedinte, Traian Băsescu are alte răspunsuri de dat, legate de mizeria în care sunt aruncaţi milioanele de români ce se zbat la limita sărăciei, modul în care guvernarea pe care o girează sifonează bani publici în timp ce românii trăiesc tot mai prost, iar preţurile şi taxele cresc, salariile sunt tăiate, iar România este una din singurele ţări europene care nu a depăşit criza. „E infinit mai greu azi să fii român decât era cu un an în urmă, mai ales într-o ţară în care preşedintele ne indică cu cinism soluţia emigrării”, adaugă Geoană.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR, referindu-se la explicaţia dată de Mircea Geoană pentru vizita acestuia la Sorin Ovidiu Vîntu că fostul său contracandidat la Preşedinţie are multă mizerie în spate şi că minte, cum minte şi Victor Ponta. Băsescu a spus că aceasta este explicaţia pentru fapul că nu l-a desemnat pe Mircea Geoană să primească onorurile militare de Ziua Naţională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu