Invitaţii lui Octavian Hoandră - colonelul în rezervă Filip Teodorescu, generalul Dan Voinea, care a instrumentat dosarul Revoluţiei, scriitorul Alex Mihai Stoenescu, care a publicat mai multe cărţi dedicate subiectului şi jurnalistul Florian Bichir - au pornit dezbaterea de la redeschiderea şi extinderea dosarului Revoluţiei.
S-au făcut eforturi deosebite ca dosarul Revoluţiei să fie îngropat definitiv
Florian Bichir a zis: "Eu cred că demersul în sine este unul bun, pentru că România trebuie să scape la urma urmei de aceasta povară a evenimentelor din decembrie 89. Şi o putem afla foarte uşor. Nu sunt de acord cu declaraţiile fostului preşedinte Ion Iliescu care spunea că Revoluţia română e aşa, un fel de ucidere a lui Kennedy şi că totul trebuie îngropat. S-au făcut eforturi considerabile ca acest dosar al Revoluţiei să fie îngropat definitiv. CEDO a hotărât foarte clar că crimele împotriva umanităţii nu se pot prescrie şi România va trebui să dea un răspuns.
Cred că România are nevoie până la urmă şi de o încadrare juridică care cred că va fi cel puţin morală, la urma urmei. Eu nu am o mare preţuire faţă de domnul preşedinte Ion Iliescu dar, acum la 86 de ani, ce să spun, la ce m-ar bucura ca să-l văd după gratii? Nu ne-ar ajuta cu nimic. Aş vrea totuşi o hotărâre a statului român în care să spună foarte clar - pentru că datele sunt clare, concrete -, tot ce s-a făcut de la primul glonţ tras, cui aparţine".
Diversiunea pusă la cale de Ion Iliescu: pe Ministerul de Interne flutură steagul legionar
Dan Voinea a zis: "Oricum, eu vreau să spun că numai aceste mijloace de probă sunt suficiente ca să stabileşti cine e vinovat de ce s-a întâmplat atunci. Vă dau un exemplu: Jurnalul acţiunilor de luptă din 13-15 iunie, unde generalul Şchiopu, care l-a consemnat pe preşedintele Iliescu pe ore în ziua de 13. Şi spun la ce oră a solicitat 100 de soldaţi să acţioneze, la ce oră a solicitat 12 tancuri să acţioneze în zona Ministerului de Interne. Mai tărziu, preşedintele solicită să se acţioneze cu gaze lacrimogene. Domnul general i-a recomandat preşedintelui să nu folosească armata, că nu era cazul. Domnul preşedinte insistă. Şi ceea ce m-a frapat la un moment dat este că Iliescu îi spune că pe Ministerul de Interne flutură steagul legionar, deci este o mişcare legionară, să se acţioneze ca atare. Începe diversiunea. L-am audiat, a venit cu trei avocaţi la mine. L-am întrebat cum a văzut Ministerul de Interne din Piaţa Victoriei. Ăla e pe Dâmboviţa, jos.
Şi, în felul ăsta, manifestanţii s-au dus la Ministerul de Interne. În Ministerul de Interne, în clădire, erau trupe de militari care aveau ordin să tragă dacă erau atacaţi, că erau în legitimă apărare. Acelaşi lucru ca la Revoluţie. Să pună cap în cap Ministerul de Interne cu Ministerul Apărării Naţionale. Aceeaşi diversiune. A încercat să o repete. Ştim că s-a întâmplat și după 22, se continuă şi în perioada mineriadelor. Nu ar trebui despărţite aceste cauze. Pentru că este o continuare a acestei represiuni împotriva celor care ar fi vrut o apropiere de zona asta, a statelor democrate, de zona asta capitalistă.
Ion Iliescu a raportat la Moscova tot ce se întâmpla la București
Ce vreau să subliniez: în aceste dosare avem de-a face cu criminali de sistem. Nu avem de-a face cu criminali de drept comun. Sunt criminali de sistem. De ce s-a ajuns la infracţiuni împotriva umanităţii? Pentru că toate victimele de la Revoluţie, ca şi victimele de la mineriadă, sunt victime căzute sub puterea adversarului politic, a diversiunii. De asta se încadrează aici.
Şi apropo de ce aţi spus în legătură cu ruşii, o să vă spun lucruri noi, care nu se ştiu. Că într-adevăr, influenţa ruşilor în acele evenimente nu s-a limitat numai la câteva telefoane. A fost vorba de o raportare pe ore la ruşi a ceea ce se întâmpla în România. Şi eu am aflat întâmplător de la telefonistele de la Ministerul de Externe care şi-au făcut Asociaţie şi ele că au participat la Revoluţie. Şi eu le-am întrebat ce au făcut. Ele au spus că i-au făcut legăturile domnului Iliescu cu Moscova. El venea de la Palatul Victoria la minister să vorbească. Nu e vorba doar de telefoanele date din clădirea Comitetului Central. Se confirmă apropierea aceasta de ruşi care a început din anii 1950 practic.
Din dosarul ăsta am constatat că a fost de fapt o înăbuşire în sânge a celor care au ieşit în stradă împotriva regimului. Şi au rămas la putere. Nu s-a schimbat statul, ci titlurile pe care şi le-au luat după 89. Dar avem aceiaşi activişti. Asta e o revoluţie care are specificul ei. Ca lovitură de stat... Nu a ieşit Ion Iliescu împotriva lui Ceauşescu. În stradă, în Timişoara, au ieşit tinerii nemulţumiţi de regim. Deci ce au strigat tinerii în Timişoara? Libertate. Dictator pe Ceauşescu l-au făcut ai lui. În Timişoara nu s-a strigat asta".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
