General american: România permite trupelor SUA din Afganistan să se retragă prin Constanța, în schimbul unei cantități de combustibil

Prestigioasa revistă Foreign Policy dedică un amplu material bazei Mihail Kogălniceanu din Constanța, pe care SUA o vor folosi ca punct de tranzit pentru soldații americani din Afganistan care se întorc acasă. Jurnaliștii FP amintesc că nu e prima oară când Washingtonul desfășoară misiuni sensibile în baza aeriană de la malul Mării Neagre. Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, CIA a folosit baza din Mihail Kogălniceanu drept centru de detenție secret ("black site", în engleză). General-maiorul armatei americane, John O'Connor, spune că România se pune la dispoziția SUA nu doar din loialitate, ci și pentru că urmează ca Executivul de la București să primească la schimb "o cantitate secretă de combustibil".

În 2005, Washington Post scria că SUA au centre de detenție secrete în sud-estul Europei, dar jurnaliștii au ales să nu facă publică și localizarea acestoria, în urma unei solicitări a guvernului SUA. Organizația Human Rights Watch a cerut atunci o investigație mai în profunzime, din cauza secretomaniei din jurul bazei Mihail Kogălniceanu (MK) și a avioanelor americane care aterizau la malul Mării Negre.  Pentru a spulbera orice suspiciuni privind existența unei închisori secrete, guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a permis reprezentanților presei să facă tururi în interiorul bazei aeriene.

Șase ani mai târziu, Associated Press dezvăluia că CIA îl interoghează într-o facilitate secretă din București pe cel presupus a fi creierul atentatelor din 11 septembrie 2001, Khalid Sheikh Mohammed. Profesorul Dennis Deletant remarcă, în acest context, că dosarul închisorilor secrete ale CIA i-a lăsat indiferenți pe cei mai mulți români, care cred că parteneriatul României cu SUA, în orice arie, este pariul sigur pentru securitatea țării.

Constanța, bază provizorie pentru SUA. Cum va fi răsplătită România

Se estimează că peste 20.000 de soldați și pușcași marini vor ateriza în Constanța până la finele acestui an. Numărul ar putea crește la 30.000 dacă președintele Obama va ordona o retragere totală a forțelor, precizează general-maiorul John O'Connor pentru Foreign Policy.

O'Connor spune că, în viziunea strategică a SUA, MK nu va deveni o locație permanentă, ci doar una temporală. La baza din Constanța se vor afla simultan chiar și 3.000 de soldați, pentru care sunt construite case ieftine din lemn, precizează O'Connor.

Misiunea de tranziție de la Mihail Kogălniceanu va fi coordonată de o echipă formată din 3 colonei. În schimbul permisiunii părții române ca trupele americane să-i tranziteze teritoriul, guvernul de la București va primi "o cantitate secretă (undisclosed, în engleză) de combustibil", spune general-maiorul John O'Connor.

[caption id="attachment_417656" align="alignleft" width="310"] Gen. Maj. John O'Connor[/caption]

Est-europenii își pun toate speranțele în SUA

Jurnaliștii Foreign Policy spun că retragerea trupelor americane prin baza română subliniază un adevăr de necontestat: în timp ce popularitatea SUA este în scădere în multe părți ale globului, cea mai mare putere a lumii rămâne extrem de populară în blocul ex-sovietic.

Printre statele care s-au aflat sub tutelă sovietică se numără România, Bulgaria, Polonia și Georgia. Spre exemplu, România și Polonia au acceptat să găzduiască părți ale structurii de apărare anti-balistice a americanilor, mâniind Rusia.

De ce au ales americanii să-și retragă trupele din Afganistan prin Constanța

Președintele Barack Obama și-a propus ca majoritatea trupelor americane din Afganistan să se întoarcă acasă până la finele acestui an. Există o probabilitate ridicată ca SUA să apeleze la "opțiunea zero", care înseamnă retragerea totală din teatrul de război afgan. Baza Mihail Kogălniceanu va fi "nodul de transport esențial" pentru soldații și echipamentele din Afganistan, înțelegerea dintre guvernul român și cel american fiind anunțată după ce ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a vizitat SUA la finele anului trecut.

Americanii au ales portul din Constanța ca punct de tranzit după ce opțiunea Kârgâzstan a picat din cauza tensiunilor cu Executivul de la Bishkek, care a umflat taxă percepută SUA, la îndemnul Rusiei.  Poate cea mai scurtă tură a americanilor ar fi fost tranzitarea Pakistanului, dar misiunea ar fi mai mult decât riscantă. Pakistanul este instabil, iar mare parte a populației a dezvoltat o aversiune pentru politica externă a SUA (dronele sunt unul dintre punctele sensibile).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel