Gazprom „toarnă gaz pe foc” în criza prețurilor la energie, acuzând Germania că revinde Poloniei gaze rusești

Acţiunile Gazprom în cădere cu peste 30% după ce acţionarii au respins plata dividendelor pentru 2021
Acţiunile Gazprom în cădere cu peste 30% după ce acţionarii au respins plata dividendelor pentru 2021

Gazprom „toarnă gaz pe foc” într-un moment de tensiune la nivel european.

Gazprom consideră ca fiind imprudentă revânzarea de către Germania a gazelor ruseşti Poloniei, într-un moment de creştere a preţurilor, dezminţind acuzaţiile că Moscova limitează în mod voluntar livrările spre Europa, transmit AFP şi Reuters.

"Există o inversare a fluxului de gaze către Polonia şi, aparent, şi către Ucraina, de ordinul a trei până la cinci milioane de metri cubi pe zi. Aceste gaze vin din rezervoarele subterane din Germania, rezervoare în care au fost folosite deja gazele în proporţie de până la 47%. Şi iarna e doar la început...nu este cea mai raţională decizie", a declarat Sergei Kuprianov, purtătorul de cuvânt al companiei ruse de gaze. Conform oficialului rus, preţurile acestor livrări "sunt semnificativ mai ridicate decât cele ale volumelor de gaze livrate de Gazprom".

Gazprom manipulează, spun polonezii



Reprezentanţa Poloniei la Uniunea Europeană a acuzat miercuri Moscova de oprirea livrărilor prin conducta Yamal-Europa dintre Rusia, Polonia şi Germania, avertizând asupra "manipulărilor" Gazprom.

În schimb, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, susţine că Moscova nu realizează noi exporturi prin acest gazoduct din cauza lipsei de noi comenzi europene. Kuprianov susţine că a fost informat de către Ministerul Energiei din Germania că contractele de livrare pe termen lung cu Moscova sunt respectate şi nu există "semne de blocaj".

Occidentul suspectează Rusia că limitează în mod voluntar livrările pentru a pune presiune pe europeni şi a câştiga în unele cazuri, inclusiv obţinerea aprobărilor pentru lansarea noului gazoduct Nord Stream 2.

Acuzațiile împotriva Rusiei sunt nefondate, spun rușii

"Acuzaţiile împotriva Rusiei şi a Gazprom privind reducerea furnizării de gaze spre piaţa europeană sunt nefondate. Anul acesta, Gazprom a livrat 50,2 miliarde metri cubi Germaniei, cu 5,3 miliarde mai mult decât anul trecut. Deja Gazprom a livrat o cantitate mai mare de gaze decât anul trecut în următoarele ţări: Italia, Turcia, Bulgaria, Serbia, Danemarca, Finlanda şi Polonia", a declarat Sergei Kuprianov.

De asemenea, Rusia este acuzată că nu livrează gaze suplimentare către Europa prin Ucraina, din cauza tensiunilor dintre Moscova şi Kiev, iar autorităţile ruse au dezminţit acuzaţiile.

De la începutul anului şi până în prezent, preţurile la gaze în Europa au crescut cu peste 600%, după ce Rusia a limitat livrările tocmai într-un moment în care economiile europene ieşeau din pandemie. Preţul gazelor naturale în Europa a atins marţi un nou nivel record, stimulat de cererea din sezonul de iarnă, dar şi de tensiunile geopolitice dintre principalul furnizor al Europei, Rusia, şi clienţii săi.

La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţul european de referinţă a ajuns în jurul orei 10:20 GMT la nivelul record de 162,775 euro pentru un Megawatt-oră, adică o creştere de peste 10% comparativ cu preţul înregistrat luni seara, şi peste precedentul record stabilit în data de 6 octombrie. Aceste preţuri sunt de şapte ori mai mari decât cele înregistrate la începutul anului şi au determinat unele industrii să-şi reducă producţia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel