Gazele se vor scumpi cu 10-12% anual, până în 2018

Gazele se vor scumpi cu 10-12% anual, până în 2018
Gazele se vor scumpi cu 10-12% anual, până în 2018

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 10% în anul următor și în 2014, pe când în perioada 2015-2018, majorarea va fi cu 12%. Tariful va urca treptat, din cauza ajustărilor trimestriale, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate.

[caption id="attachment_198324" align="alignleft" width="275" caption="sursa foto: mediafax"][/caption]

Pentru anul acesta, nu sunt prevăzute creşteri de preţ în baza calendarului anunţat vineri de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), prima, de 8%, urmând să fie efectuată la 1 iulie 2013, iar a doua, de 2%, în octombrie 2013.

Majorările vor avea loc începand cu lunile ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie, şi vor continua în același ritm până la sfârșitul anului 2018. În 2016 şi 2018 fiecare scumpire va fi de 3%, iar în 2015 şi 2017 de 2-4%, respectiv de 2-5%, dar pe ansamblul fiecărui an rata de creştere rămâne la 12%.

Pentru consumatorii noncasnici, calendarul este mai scurt, dar prevede scumpiri mai accentuate. Astfel, preţurile vor creşte cu 5% la 1 decembrie 2012 şi cu 18% anul viitor (în trei etape, de 5%, în aprilie şi iulie, respectiv 3%, în octombrie).

Eliminarea preţurilor reglementate a fost solicitată autorităţilor române de către Fondul Monetar Internaţional.

ANRE a anunţat, vineri, că preţurile energiei electrice pentru toate categoriile de consumatori vor creşte, la 1 iulie, în medie cu 5%. Decizia a fost luată pentru ajustarea costurilor de producţie, transport şi distribuţie cu rata inflaţiei şi respectarea angajamentelor asumate faţă de FMI.

Tarifele şi preţurile reglementate la energie nu au mai fost modificate de la 1 ianuarie 2010.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel