Gâdea, uimit total de Dragnea. Ce i-a zis, în direct, la Antena 3

Gâdea
Gâdea

Mihai Gâdea s-a arătat surprins de Liviu Dragnea în cadrul interviului pe care i l-a acordat la Antena 3.

Jurnalistul a spus că niciodată nu l-a văzut pe liderul PSD atât de deranjat de acțiunile președintelui Klaus Iohannis. Mihai Gâdea l-a întrebat pe Liviu Dragnea ce s-a întâmplat de s-a ajuns în această situație.

”Niciodată nu v-am văzut atât de dur la adresa președintelui Klaus Iohannis! Ce a dus la această stare de lucruri? Ce vă face să fiți atât de vehement?”, a spus Mihai Gâdea.

Acumularea! Am auzit foarte multe vorbe despre care am crezut că sunt doar zvonuri! Punând cap la cap mai multe informații... mi-am dat seama că nu sunt doar zvonuri”, a replicat Liviu Dragnea.

Politicianul a mai zis că Iohannis a plantat semințele urii în România.

S-a spus că Raluca Turcan i-a promis lui Klaus Iohannis că dacă dumnealui aranjează condamnarea mea, ea garantează că vă guvernul jos a doua zi. Condamnarea mea s-a realizat, guvernul nu a picat! Ei nu vor înțelege niciodată ce înseamnă PSD!”, a mai spus președintele PSD.

Apoi, Liviu Dragnea a spus că Iohannis este implicat în condamnarea sa. Citiți, pe larg, despre acest subiect AICI.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a mai declarat, la Antena 3, că "de 7-8 luni preşedintele blochează activitatea Parlamentului, blochează de câte ori poate activitatea Guvernului, ameninţă Guvernul, participă la proteste, incită lumea să iasă în stradă la proteste, trimite consilieri prezidenţială să inducă teamă unui judecător CCR. [...] Nu e interesat decât de obiectivul personal, de a avea al doilea mandat. Dacă daţi la o parte cuvântul penal pe care-l foloseşte, o să vedeţi că nu e nimic altceva".

De ce ar fi revocat-o Iohannis pe Kovesi

”Preşedintele Klaus Iohannis are un singur obiectiv - un al doilea mandat, pentru a avea în continuare imunitate”, a declarat miercuri liderul PSD, Liviu Dragnea. În opinia lui, motivul principal pentru care a semnat decretul de revocare din funcţia de procuror-şef a Laurei Codruţa Kovesi a fost tocmai teama de suspendare.

”Eu cred că ăsta a fost motivul principal pentru care semnat decretul de revocare (teama de suspendare - n.r.). Cât a stat, 31 sau 32 de zile? Din câte înţelesesem, nu avea de gând să o facă, să semneze decretul de revocare. Nu avea niciun fel de rezervă în a dispreţui o decizie a CCR şi Constituţia, în general, ci doar teama suspendării, pentru că nu are decât un singur obiectiv, şi anume, un al doilea mandat. Pentru a căuta o perioadă protecţie, pentru a avea în continuare imunitate, să nu răspundă pentru nişte fapte pentru care până la urmă trebuie să răspundă. Nu s-a vorbit foarte mult. Bineînţeles, toată presa cu epoleţi nu are voie să abordeze acest subiect tabu, şi anume, acel dosar în care se reclamă faptul că a obţinut casă într-un mod ilegal, prin fals, fals dovedit de instanţă. De asemenea, la câteva sute de mii de euro pe care trebuie să le dea înapoi statului român - şi refuză lucrul ăsta - bineînţeles, speră ca să aibă în continuare imunitate şi protecţie şi din înălţimea dealului Cotroceniului să dea lecţii de morală, de legislaţie şi să vorbească despre penali”, a mai declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel