Gabriela Zoană: De la Bruxelles se vede clar că România...

Rodica Mitu / 14 aug 2018 / 14:44 Salveaza PDF Comentarii
Gabriela Zoană
Descriere foto: Gabriela Zoană

Europarlamentarul Gabriela Zoană a făcut o analiză a situației pregătirilor României pentru a prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2019.

"De la Bruxelles se vede clar că România a făcut progrese remarcabile, atât în plan instituțional și administrativ, cât și în plan economic și financiar, ceea ce este văzut de către partenerii noștri europeni ca un garant al faptului că țara noastră își va îndeplini cu succes mandatul său european începând cu 1 ianuarie 2019", a declarat europarlamentarul român.

Ultima sută de metri

"Creșterea economică pe care a obținut-o România în mandatul premierului Viorica Dăncilă, creștere concretizată într-un PIB mai mare cu peste 4% față de semestrul I din 2017, creșterea investițiilor străine până la peste 2 miliarde de euro într-un singur semestru, gradul ridicat de absorbție al fondurilor europene comparativ cu anii trecuți și debirocratizarea fiscală, toate acestea sunt observate cu atenție de către Uniunea Europeană și apreciate ca atare - pot spune că anul 2018 a însemnat, la 10 ani de la aderare, primul pas important pe care România l-a făcut pentru a intra cu adevărat în marea familie a țărilor europene și pentru a fi tratată de la egal la egal de către partenerii noștri.

În plus, dacă ne gândim la faptul că premierul României are o experiență vastă la nivel european, acolo unde a îndeplinit funcția de europarlamentar timp de aproape două mandate, și este bine primită atât de către președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Junker, cât și de către președintele Parlamentului European, domnul Antonio Tajani, avem o imagine obiectivă, clară, asupra potențialului României la Președinția Consiliului U.E.", a concluzionat Gabriela Zoană.

România este pe ultima sută de metri în pregătirile pe care le face Guvernul pentru preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, mandat pe care îl va exercita pe o perioadă de 6 luni.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25