Gabriela Firea: Reacțiile la adresa legii toleranței au la bază dezinformări lansate de politicieni interesați

Este regretabil faptul că dezbaterea publică asupra legii toleranței ignoră textul legii și sunt comentate doar afirmații fără acoperire dar care au devenit virale în mediul online, precisează senatorul PSD, Gabriela Firea. 

Cine a avut curiozitatea să citească legea, în forma amendată de comisiile Camerei Deputaților, poate observa cu ușurință că nicăieri în cuprinsul acesteia nu se face vreo referire care ar fi putut fi interpretată drept un atentat la libertatea de exprimare, nici în general, și cu atât mai puțin în mediul online.

Legea este una pozitivă, care îndeamnă la educaţie pentru toleranţă şi la salvarea diferenţelor pluriculturale care dau frumuseţea societăţii româneşti. Nu este o lege care să se concentreze pe coerciţie, din contră. Amenzile despre care se tot vorbește sunt cele prevăzute deja în Ordonanța 137 referitoare la discriminare, iar această lege nu aduce nou decât conceptul de defăimare socială, statuând faptul că simpla apartenență la un grup social, de orice natură, cu excepția celor care contravin ordinii de drept, nu poate fi subiect de jigniri sau ofense. Au fost eliminate printr-un amendament, criteriile de avere și orientare politică din definirea grupurilor sociale, deci afirmația că politicienii vor să se protejeze de comentariile negative nu are absolut niciun fundament real.

[citeste si]

Nu comentez modul în care au înțeles unii oameni să reacționeze în urma afirmațiilor alarmiste lansate în legătură cu această lege, în fond nu este nimeni obligat să verifice informațiile venite din surse cu aparență de credibilitate. În schimb este inadmisibil ca oameni politici care nu aveau doar posibilitatea, ci și obligația să se documenteze în legătură cu acest proiect de lege să facă declarații prin care să dezinformeze cu bună știință, doar din dorința de a abate atenția opiniei publice de la subiecte de genul legii prevenției inițiată de PNL, prin care pacienții ar urma să fie nevoiți să suporte costuri uriașe pentru tratamentele bolilor grave.

Este regretabil că o lege a toleranței este combătută cu atâta virulență, fără un just temei, ceea ce demonstrează că, dincolo de imperfecțiunile acestei legi, trebuie să facem ceva pentru ca dezbaterea publică să se concentreze pe argumente și idei și nu pe emoții sau persoane a precizat senatorul PSD, Gabriela Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel