GABRIELA FIREA, lege pensii speciale piloți. Pensii RECALCULATE

Plenul Senatului a adopat, joi, legea privind reinstituirea pensiilor speciale ale aviatorilor.

Legea fusese adoptată de Parlament, dar a fost retrimisă la Senat de Băsescu, acesta susţinând că este discriminatorie faţă de alte categorii profesionale. Legea prevede ca aviatorii să primească o pensie egală cu 80% din media salariilor ultimelor 12 luni în care au lucrat.

Ce spune Gabriela Firea

"Am semnat acest proiect în calitate de inițiator și l-am susținut, întrucât repară nedreptatea făcută unor oameni extraordinari - aviatorii civili și personalul navigant. Activitatea acestor oameni fie că vorbim de piloți, însoțitori de bord, parașutiști, navigatori sau mecanici s-a desfășurat permanent în condiții de muncă deosebit de grele și periculoase", a declarat Gabriela Firea.

VEZI ȘI: IRONIA DESTINULUI. Oana Stancu, întrebare-cheie despre Băsescu

După adoptarea Legii nr. 119/2010, pensiile de serviciu pentru personalului aeronautic civil navigant profesionist s-au redus drastic, deși întreaga lor activitate s-a desfășurat în condiții de muncă deosebit de grele și periculoase, a arătat Gabriela Firea.

Condițiile de desfășurare a activității și-au pus amprenta asupra sănătății acestor persoane, speranța medie de viață fiind de 58-59 de ani în cazul lor, cu 10 ani mai mică decât speranța medie de viață din România. Potrivit studiilor medicale efectuate, în cazul personalului civil navigant, în primii ani după ieșirea la pensie rata îmbolnăvirilor grave atinge 90%, iar cea a mortalității depășește 40%.

Potrivit noilor prevederi, personalul aeronautic civil navigant profesionist are dreptul la o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media salariilor ultimelor 12 luni în care au lucrat.

Modificările legislative se aplică și în cazul urmașilor. Astfel, la decesul titularului pensiei de serviciu, soțul/soția și copiii acestuia beneficiază de pensie de urmaș calculată în raport cu pensia de serviciu. Reglementările privind pensia de serviciu se aplică și în cazul personalului navigant care și-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza unui accident de aviație, a unei boli profesionale sau afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor fără a se ține cont de vârsta sau vechimea în muncă ale acesteia. Pensia de serviciu se acordă la cerere începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reședința solicitantului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel