Gabriela Firea, inaugurare bust Elie Wiesel: Este de datoria noastra să îi facem un dar lui Dumnezeu

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a ținut, marți, la inaugurarea bustului laureatului Premiu pentru Pace, Elie Wiesel,   să  evoce personalitatea marelui scriitor si filosof de origine română

"Este o onoare pentru mine sa particip astazi la inaugurarea monumentului de for public dedicat marelui om, in primul rand, Elie Wiesel, roman, evreu, american, un om de la care am invatat si vom continua sa invatam, pentru ca a fost un luptator pentru pace, pentru umanitate, pentru toleranta, pentru iubire si buna intelegere intre oameni. Una din primele mele actiuni ca Primar General a avut loc in toamna anului 2016, cand, impreuna cu doamna Ambasador al statului Israel la Bucuresti, cu domnul ambasador al Statelor Unite la Bucuresti si impreuna cu alti inalti demintari si invitati, am inaugurat aceasta piata importanta din Capitala, care poarta numele scriitorului, eseistului si academicianului Elie Wiesel. Am promis atunci ca vom inaugura si acest monument de for public si iata ca astazi ne-am onorat promisiunea. Cred ca tot ceea ce ne-a lasat ca mostenire Elie Wiesel, si ma refer aici la valori, la inspiratie, este valabil in fiecare clipa si poate mai actual ca niciodata, in aceasta perioada, de aceea trebuie sa ne amintim de vorbele sale: 'Dumnezeu nu a lasat oamenilor pacea pe pamant ca un dar, ci este de datoria noastra, a oamenilor, sa ii facem un dar lui Dumnezeu, mentinand pacea'. Va doresc sa aveti cu totii pace in suflet, iubire, intelegere si multa toleranta".

Elie Wiesel - exemplu pentru bunatatea universala a spiritului uman

La randul sau, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, E.S. Domnul Hans Klemm, a multumit Primarului General, Gabriela Firea, pentru ca facut posibila amplasarea acestui monument de for public si a declarat: "Elie Wiesel nu a fost doar un erou roman sau un erou evreu, ci a fost un erou pentru toti cei care au servit drept exemplu pentru bunatatea universala a spiritului uman.

Odata cu aceasta statuie din piata si aceasta piata publica, acest spirit este pus la adapost aici, in Bucuresti, pentru generatiile viitoare. Elie Wiesel reprezinta expresia pura a idealurilor la care aspiram: apararea celor vulnerabili in fata celor rai, curajul de a vorbi liber chiar daca ceilalti nu o fac si viziunea unei lumi care ii intampina cu bucurie pe ceilalti.

Sa luam exemplu de la el si de la valorile sale in clipele grele si sa lucram impreuna pentru a permite tolerantei si acceptarii sa continue sa se raspandeasca si sa se dezvolte peste tot in lume".

Trebuie sa ducem mai departe mostenirea lasata de Elie Wiesel

Ambasadorul Israelului in Romania, doamna Tamar Samash a declarat ca Elie Wiesel a fost si va ramane un mesager al umanitatii: "Pentru a preveni uitarea Holocaustului si pentru a promova intelegerea dintre popoare, acest mesager al umanitatii asa cum a fost numit de comitetul Nobel, a creat Fundatia pentru Umanitate care ii poarta numele impreuna cu sotia sa si cu Academia Universala a Culturilor. Exista oare un mod mai bun de a vorbi despre Elie Wiesel, altul decat prin intermediul propriilor sale cuvinte? Mostenirea sa e coplesitoare, cum ar putea fi altfel? Cu siguranta nu e posibil a descrie cu adevarat lagarele de concentrare, cuvintele vor parea mereu, mai degraba goale, vor reflecta doar intr-o mica masura ororile pe care le reprezinta.

Citez: 'Nu voi uita niciodata prima noapte in lagar care mi-a transformat viata intr-o noapte lunga, de sapte ori zavorata. (...) Nu voi uita niciodata acele flacari care mi-au consumat credinta pentru totdeauna, nu voi uita niciodata acea tacere nocturna care m-a vaduvit pentru eternitate de dorinta de a trai'. Am avut marea onoare de a-l intalni pe Elie Wiesel de cateva ori si de a discuta cu el despre cele mai mari intrebari legate de Holocaust. Elie Wiesel ne-a parasit acum doi ani, el pastra memoria Holocaustului pentru toata omenirea. Acum, noi trebuie sa ducem mai departe mostenirea sa", a declarat ambasadorul statului Israel în România.

Vezi si: Elie Wiesel. Bustul laureatului Premiului Nobel pentru Pace, amplasat în București-Galerie Foto

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel