Gabriela Firea: Iată că a venit și ZIUA DREPTĂȚII

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Gabriela Firea a transmis un nou mesaj.

Printr-o postare pe Facebook, Gabriela Firea a anunțat că „a venit și ziua dreptății”, după o campanie „rușinoasă, plină de minciuni și atacuri injuste la persoană, în care s-au străduit să-i convingă pe bucureșteni că nu am făcut nimic iar ceea ce am făcut este prost și vor anula toate proiectele mele”. 

În continuare, Gabriela Firea a expus faptul că „viceprimarul care va coordona sănătatea a anunțat că va menține toate programele inițiate de mine și echipa mea : investiții în spitale, medicină școlară, teste PCR, stimulente financiare pentru gravide, nou-născuți, procedură FIV, teste genetice pentru cancer etc. Când chiar adversarii politici îți recunosc munca și implicarea, înseamnă că nu ai făcut umbră pământului fără rost!”.

De asemenea, în încheiere, Firea a adăugat că „domnul în cauză a anunțat că anulează doar stimulentul financiar pentru donatorii de plasmă sanguină, de la pacienții vindecați de Covid! Până acum, avem 155 donatori. Adică circa 500 de pacienți din ATI salvați! Judecați voi utilitatea acestui program, câtă vreme guvernul nu face niciun efort pentru a asigura plasma necesară cazurilor grave!”.

„Se pare că vanitățile și interesele sunt, la ei, mai presus decât viața oamenilor!”, a mai scris Firea.

Amintim că, luni, biroul municipal al PNL a decis: 

  • Stelian Bujduveanu, consilier general al Municipiului București, viceprimar al Capitalei. 
  • Vlad Voiculescu, liderul PLUS București, al doilea viceprimar. 

După o campanie rușinoasă, plină de minciuni și atacuri injuste la persoană, în care s-au străduit să-i convingă pe...

Publicată de Gabriela Firea pe Miercuri, 7 octombrie 2020

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel