Gabriela Firea: Cătălin Ivan, codaș în PE, fruntaș în atacarea colegilor

Gabriela Firea, purtătoare de cuvânt a PSD, l-a criticat dur pe europarlamentarul PSD Cătălin Ivan pentru atacurile la colegii social-democrați și lipsa de activitate din Parlamentul European. 

"După ce a fost înlocuit de la conducerea organizației sectorului 1 București a PSD pentru activitate necorespunzătoare, sau mai bine zis lipsă de activitate, dl Cătălin Ivan ține cu tot dinadinsul să demonstreze că includerea sa pe lista de candidați social-democrați pentru alegerile europarlamentare a fost tot o eroare regretabilă. De când și-a anunțat intenția de a candida la funcția de președinte al PSD, dl Cătălin Ivan își neglijează sistematic obligațiile de membru al Parlamentului European, sfidându-și astfel atât colegii cât și pe cetățenii care i-au acordat votul și încrederea", a declarat Gabriela Firea, purtătoare de cuvânt a PSD. 

Zero rapoarte, zero întrebări, zero rezoluții, zero declarații scrise

Gabriela Firea adaugă că "Potrivit platformei de monitorizare VoteWatch, dl Ivan se situează pe un jenant loc 743 din 751 în ceea ce privește prezența la lucrările Parlamentului European, având zero rapoarte, întrebări parlamentare, rezoluții sau declarații scrise. În cele peste șapte luni ale actualului mandat, Cătălin Ivan a amendat doar 4 rapoarte și a depus un singur discurs în variantă scrisă, un bilanț total nesatisfăcător, mai ales dacă îl comparăm cu activitatea domniei sale din precedentul mandat". 

Ivan, activ în critică

Purtătoarea de cuvânt a PSD a adăugat că "dacă pentru activitățile pentru care a fost votat și este plătit nu-și găsește timp și resurse, dl Ivan este în schimb foarte activ în a critica actuala conducere a partidului, folosind ca principale arme atacul la persoană și colportarea acuzațiilor calomniatoare lansate de adversarii politici ai PSD". 

"În mod cert, dl Cătălin Ivan a fost cointeresat să facă jocurile politice ale altora, pentru că e foarte greu de crezut că-și poate imagina că va ajunge președintele unui partid la a cărui tentativă de destructurare pune umărul, dovedind o totală lipsă de caracter și colegialitate", a conchis Gabriela Firea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel