Gabriela Firea, acuze la adresa Ministerului Sănătăţii. Comparaţii între spitale

Gabriela Firea FOTO AGERPRES
Gabriela Firea FOTO AGERPRES

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, lansează acuze la adresa Ministerului Sănătăţii şi compară spitalele modernizate din fondurile municipalităţii cu ceie făcute din fondurile ministerului. 

"Iată diferența în imagini, una câte una, dintre un spital de copii al Primăriei Capitalei și unul similar al Ministerului Sănătății. Evident, spitalul “ca afară” este Dr. Victor Gomoiu, construit, dotat și administrat de Primăria Capitalei. Probabil, ministrul sănătății mai are niște chelneri și coafeze de angajat că manageri de spitale. Altfel nu se explică insistența sa de a prelua spitalele gata modernizate și dotate la standarde europene de către autoritățile locale din toată țara.

În această pandemie, primăriile și consiliile județene au investit aproape 900 de milioane de lei pentru aparatură de testare, dotarea spitalelor, materiale sanitare și de protecție pentru medici și asistenți, cazarea și masa pentru persoanele din carantină etc. Ministerul sănătății s-a remarcat prin ordine.

Unele dintre ele de neînțeles, cum ar fi închiderea spitalelor. Am solicitat public, dar și în scris, respect pentru toți pacienții, prin redeschiderea spitalelor.", a scris Gabriela Firea pe Facebook. 

Apel pentru redeschiderea spitalelor

"În București, Spitalul Colentina este ținut de Ministerul Sănătății în continuare închis, consider abuziv. Un spital cu 845 de paturi tratează doar 100 de pacienți Covid 19. În condițiile în care spitalele de boli infecțioase nu sunt pline.

Asociațiile pacienților au făcut apel pentru redeschiderea spiralelor. Ministerul sănătății tace.

Tace dar vrea să conducă spitalele din toată țară. Adică să le subfinanteze, să le închidă, cum s-au închis pe timpul guvernării PDL, acum PNL sau să țînă oamenii la poartă, în umilință.

Până când?", a mai scris primarul general. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel