Gabriela Firea a RĂBUFNIT: Nu mi-e rușine. Este strigător la cer!

A fost scandal în ședința Consiliului General al Municipiului București care a avut loc miercuri. Gabriela Firea s-a enervat când s-a simțit atacată pe nedrept de mai mulți consilieri generali.

Totul a pornit de la un proiect de hotărâre care viza acordarea unui stimulent pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, cu domiciliul pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti, ajutorul fiind în valoare de 500 de lei lunar pentru fiecare astfel de persoană.

În context, un consilier general i-a spus Gabrielei Firea ce ar trebui să facă dacă ar fi un primar smart.

Apoi, un alt consilier a luat cuvântul și a zis: "Vă rog, nu veniți iar cu mesaje de genul că noi, cei de la PNL, ne opunem. Nu! Noi nu ne opunem ca acești oameni să beneficieze de servicii, ne opunem modului în care dumneavoastră vreți să le dați bani perpetuându-le starea în care se află. Nu ne opunem acestei idei. Spun acest lucru pentru că am mai auzit placa pe care o puneți. Veți spune iar că 'liberalii ăia răi se opun'. Așa ați făcut mereu. Iar o să ziceți: 'nu îmi vine să cred cum dumneavoastră nu vreți ca nu știu ce să se întâmple'. Ba vrem, dar nu așa!".

[citeste si]

"În ceea ce privește luările de cuvânt metaforice și tendențioase cu privire la faptul că avem nevoie într-o capitală europeană de un primar smart, eu vă doresc mult succes la viitoarele alegeri. Cu siguranță nu vă voi vota! Nu mi-ați demonstrat, în acest an, că sunteți persoane raționale care gândiți cu sufletul pentru cetățeni. Spre deosebire de dumneavoastră, eu nu aduc jigniri și nu folosesc cuvinte de la periferia vocabularului, ci sunt cât se poate de elegantă și civilizată. Păcat că în reciprocitate nu putem să fim egali.

În momentul în care a apărut în spațiul public informația mincinoasă potrivit căreia primarul Firea ar fi alocat 11 milioane de euro pentru sculptura artistului Bolborea, care ar fi urmat să fie amplasată în Piața Alba-Iulia, în anul Centenar, nu i-am văzut pe cei care astăzi erau atât de furioși pe această sumă să aibă declarații publice în care să spună: 'cum este posibil ca domnul director Vârlan, uns în funcție de PNL, să semneze un astfel de contract prin care AMTP să plătească 11 milioane de euro pentru o statuie?'.

Și noi stăm acum și aruncăm cuvinte jignitoare pentru 6 milioane de euro pe an pentru 50.000 de oameni cu dizabilități. Nu se poate așa ceva. Nu se poate atâta ipocrizie. Nu vă tresărea niciun mușchi pe față când directorul Vârlan, uns de PNL, dădea 11 milioane de euro pentru o statuie... și apropo, l-am demis! Avem acum un alt director care nu va mai aproba, pe furiș, fără știrea mea, 11 milioane de euro pentru un cactus, în schimb, facem aici tensiune pentru 50.000 de oameni cu dizabilități.

Este strigător la cer! Am găsit sursa pentru a acorda un stimulent financiar celor 50.000 de persoane va veni prin tăierea bugetului de la monumente, de la anumite acțiuni culturale care nu sunt atât de necesare, și nu de la investiții, cum incorect s-a afirmat în această sală. Primesc lecții, dar atunci când cei care le dau nu sunt cei care ar trebui să tacă! Ei sunt cu musca pe căciulă, nu eu! De la cei care știu ce au făcut, nu stau aici să primesc lecții, să mă muștruluiți și să mă certați la microfon. Mai aveați un pic și îmi spuneați să îmi fie rușine. Nu mi-e rușine că vrem să alocăm o sumă pentru oamenii cu dizabilități care și așa au destule probleme! Nu stăm nici noi așa, la încasare, de dimineață pâna seara", a zis Gabriela Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel