Gabriela Firea s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu la Guvern, conform unor surse politice.
Întâlnirea dintre Gabriela Firea și Marcel Ciolacu vine în contextul scandalului azilelor groazei, dar și la o zi după ce ministrul Muncii, Marius Budăi, a demisionat din Executiv.
Potrivit unor surse politice din PSD, Gabriela Firea este aşteptată să își dea demisia precum Marius Budăi. În caz contrar, ar PSD ar urma să îi retragă sprijinul politic.
Informaţia a fost publicată după ce aceeaşi sursă a scos la iveală un document prin care se arăta că Ştefan Godei, unul dintre cei care administrau azilele groazei din Ilfov, era un apropiat al ministrului Familiei.
Gabriela Firea a transmis, joi, că nu are nicio legătură cu Ştefan Godei.
"Sunt nevoită, din păcate, să repet ce am afirmat zilele trecute, în urma unor informații apărute în presă.
Inculpatul din dosarul azilelor din județul Ilfov NU A FOST VREODATĂ ȘOFERUL MEU. Eu am același șofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituțiile, toți jurnaliștii, toată primăria, tot Parlamentul etc. La Primăria Capitalei bărbatul din acest dosar nu a fost șoferul meu, ci a lucrat ca șofer la Administrativ și pentru alte persoane.
Nici la Senat nu a fost șoferul meu, ci a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, așa cum a făcut-o în toate instituțiile unde a activat", a transmis joi Gabriela Firea.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu