Gabriel Oprea revine în politică. A făcut anunțul

Gabriel Oprea revine în politică.

Gabriel Oprea, președintele fondator al UNPR și Ion Raducanu, președintele UNPR, vor susține declarații de presă sâmbătă, 23 iunie 2018, de la ora 12.00, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național.

Cel mai recent mesaj transmis

Amintim că recent, fostul vicepremier spunea că nu învinuieşte pe nimeni pentru că i "s-au făcut dosare", adăugând că ştie că "în pomul cu roade se dă cu pietre".

"Am muncit 12 - 14 ore pe zi, fără o zi de concediu, în detrimentul familiei mele. În ultimul timp, am putut să reflectez asupra evenimentelor care m-au afectat profund şi asupra acţiunilor mele. Le-am cerut iertare soţiei şi copiilor pentru că atâta vreme nu am fost prezent cu adevărat în vieţile lor şi mi-am pus ordine în viaţă. Duhovnicul meu, Părintele Ciprian de la Patriarhie, m-a învăţat să nu dau vina pe nimeni, m-a învăţat smerenia, iertarea şi răbdarea. Nu dau vina pe nimeni că mi s-au făcut dosare. Am citit undeva că mi le-a făcut Coldea, pentru că ar fi urmat ca eu să ajung la SRI şi Victor Ponta preşedinte, iar el să-şi piardă funcţia. Eu nu dau vina pe nimeni.

Ştiu doar că eram vicepremier pe securitate naţională - singurul după '90 - şi am ajutat întregul sistem de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Ştiu că în pomul cu roade se dă cu pietre. Eu sunt un om de cuvânt, am onoare, dar am constatat, într-un mod brutal şi dureros pentru mine şi pentru partidul meu, că în politica din România, ca să rezişti, nu este nevoie de onoare, nu e apreciat faptul că eşti serios în ce spui şi ce faci şi îţi respecţi cuvântul", scria Oprea, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel