Gabriel Oprea refuză audierea la comisia parlamentară. Ce condiție a pus

Gabriel Oprea a trimis o scrisoare către membrii comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, în care refuză, cel puțin pentru moment, audierea.

Gabriel Oprea spune că a fost audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar cu același subiect.

Tocmai de aceea, fostul ministru spune că este nevoie ca membrii comisiei parlamentare de anchetă să solicite acordul autorităților pentru a preveni încălcarea caracterului nepublic al anchetei penale, conform Antena3.ro.

"Referitor la solicitarea dumneavoastră de a mă prezenta în fața comisiei parlamentare, vă aduc la cunoștință că în luna aprilie 2017 am fost audiat, în calitate de martor, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la același subiect într-un dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem. Față de împrejurarea că sunt subiect procesual într-o cauză penală, în sensul art. 34 Cod procedură penală și dat fiind caracterul nepublic al procedurii judiciare, impuse de art. 285, alin 2, din același cod, pentru a preveni eventuala încălcare a caracterului nepublic al procedurii de urmărire penală în care am fost solicitat să dau declarație în calitate de martor, vă supun atenției necesitatea solicitării de către dumneavoastră a acordului prealabil al organului judiciar competent în vederea audierii mele", se arată în scrisoarea trimisă parlamentarilor de Gabriel Oprea, citată de Agerpres. 

[citeste is]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy