Gabi Firea cere explicații primarului Sava

Gabriela Firea face o solicitare categorică lui Răzvan Sava în legătură cu modernizarea ratată a spitalului Foișor.

”Solicit primarului liberal interimar al Capitalei să prezinte la şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti un raport detaliat cu explicaţiile pentru faptul că modernizarea ambulatoriului spitalului Foişor a fost compromisă şi că s-au pierdut 16,7 milioane de lei, bani europeni destinaţi acestei modernizări. Cauzele le ştim: municipalitatea a întârziat nepermis terminarea lucrării şi nu a reuşit să facă licitaţiile pentru echipamentul medical şi pentru mobilier. Bucureştenii trebuie să afle şi explicaţiile, respectiv care sunt responsabilii.

Vreau să reamintesc şi faptul că lucrările de la un alt spital de care familiile din Bucureşti au nevoie, spitalul de copii „Victor Gomoiu", sunt blocate din cauza neînţelegerilor de ordin birocratic dintre beneficiar, Primăria Capitalei prin Administrația Spitalelor, și compania belgiană care execută lucrările.

Astăzi, din poziţia de candidat, nu pot decât să trag acest semnal de alarmă şi să solicit imperativ răspunsuri din partea celor responsabili. Dacă bucureştenii îmi vor acorda încrederea lor, voi face mult mai mult. În primul rând, voi debloca aceste proiecte şi voi accesa fonduri europene pentru modernizarea spitalelor. În al doilea rând, voi dispune demararea unei anchete în urma căreia cei responsabili pentru aceste întârzieri să fie traşi la răspundere.

Nu în ultimul rând, vreau să solicit, din nou, tuturor candidaţilor să lase deoparte declaraţiile şi atacurile politice şi să se focalizeze asupra problemelor reale ale bucureştenilor. Ar trebui să vorbim despre spitalul Foişor, despre spitalul de copii „Victor Gomoiu" sau despre situaţia precară a cabinetelor medicale din grădiniţe, şcoli şi spitale şi despre soluţiile cele mai bune. În această campanie, eu voi prezenta proiecte realiste care să aducă rezultate pentru bucureşteni, aşa cum am făcut-o şi ieri când am prezentat componenta de sănătate a programului de guvernare pentru Bucureşti”, spune Gabriela Firea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel