Frunzăverde: Constituția să stabilească ce fel de republică este România

frunzaverde
frunzaverde

Actualul vicepreședinte al PNL, Sorin Frunzăverde, a declarat, luni seară în emisiunea Sinteza Zilei difuzată de Antena 3, că se impune revizuirea Constituției, dar Parlamentul nu este indicat să se grăbească în elaborarea și aprobarea noii Legi fundamentale, pentru că "de data aceasta nu trebuie să se greșească". 

”Evident că este bine să aprobăm cât mai repede o nouă Constituție. Dar cred că Legea fundamentală a statului, prin definiția ei este un act normativ foarte, foarte important. Și nu cred că de data aceasta trebuie să greșim, așa cum s-a mai întâmplat în Constituția din 1991, am revizuit-o incomplet în 2003. Cred că România trebuie să aibă o Constituție care să îi reprezinte pe români, să reprezinte stadiul de dezvoltare al României în acest moment; să reprezinte ceea ce reprezintă astăzi România, stat membru în Uniunea Europeană și în NATO; să stabilească odată pentru totdeauna dacă România este republică parlamentară sau republică prezidențială. Sunt provocări care vor necesita demersuri importante, dar și consultări în acest sens. Cred că elaborarea unei Constituții presupune, pe de-o parte, o documentare și o abordare responsabilă la nivelul comisiei care va fi   desemnată pentru a elabora noua Consttituție. Pe de altă parte, vor trebui să aibă loc importante și ample dezbateri în Parlament, și între grupările politice. În fine, actul odată plecat din Parlament va trebui să fie supus dezbaterii publice și ulterior referendumul. Nu cred că un an ajunge”, a declarat Frunzăverde, invitat special la emisiunea Sinteza Zilei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel