Fructele goji, beneficii pe care trebuie să le știi

Steluța Indrei / 27 aug 2018 / 17:08 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Fructele goji, superalimente care abundă în antioxidanți, au numeroase beneficiile pentru sănătate. Iată cel puțin trei motive pentru care goji nu trebuie să-ți lipsească din alimentație. 

Micile bobițe de goji împachetează doze mari de energie sănătoasă. Gustul lor bogat, dulce, împreună cu conținutul ridicat de fibre te pot ajuta să rămâi pe drumul cel bun în ceea ce privește alimentația sănătoasă.

Goji, beneficii: Te ajută să ții greutatea sub control

Poți opta pentru goji ca o gustare ușoară, astfel încât pofta de dulcuri să nu îți mai dea bătăi de cap. Adaugă-le în iaurt sau salată în același mod în care ai folosi stafidele.

Goji au un mare atu: valoarea nutritivă bogată, cu conținut scăzut de calorii și zahăr, ceea ce le face un substitut perfect pentru alte fructe uscate cu un conținut mai mare de zahăr. O porție de goji are doar 23 de calorii.

Goji, beneficii: Antioxidant pentru ochi și piele

Studiile au indicat nivelul ridicat de antioxidanți în fructele goji, în special carotenoide, care pot reduce riscul de degenerescență maculară, principala cauză a orbirii în rândul persoanelor de peste 55 de ani. Antioxidanții protejează celulele împotriva degradării, atunci când sunt expuse unor factori toxici cum ar fi fumul de țigară și radiațiile. 

Goji, beneficii: Susținerea sistemului imunitar

Fructele goji susțin sistemul imunitar prin favorizarea dezvoltării bacteriilor prietenoase de la nivelul florei intestinale. Combinația de fibre și polizaharide naturale susțin dezvoltarea bacteriilor instestinale sănătoase, cum ar fi probioticele.

Probioticele protejează organismul împotriva bacteriilor nocive, susțin procesul digestiv, reduc simptomatologia afecțiunilor digestive și riscul de reacții alergice. Astfel, consumate regulat, fructele goji întăresc imunitatea, ameliorează oboseala și revitalizează organismul, ajutând totodată la menținerea nivelului normal de colesterol, trigliceride și glucoză în sânge.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27