Fratele lui Ghiță, în continuare în Serbia. Ce spun Băsescu, Dan. Kovesi tace

Andreea Marinas / 14 apr 2017 / 11:31 Salveaza PDF Comentarii

Ministrul de Interne Carmen Dan crede că fratele lui Sebastian Ghiță este în continuare în Serbia. Fostul șef de stat Traian Băsescu este de părere că dacă Ghiță vroia să se lase prins, „pur și simplu venea”. Șefa DNA nu a reacționat încă în niciun fel.

Carmen Dan, care a confirmat informația potrivit căreia Sebastian Ghiță a fost prins în cursul nopții trecute, acesta fiind însoțit în acel moment de fratele său, a mai adăugat, potrivit România TV: „Această procedură s-a desfășurat pe baza informațiilor oferite de poliția română. Obiectul nostru a fost Sebastian Ghiță, fratele probabil că se află în Serbia. A fost o colaborare atât în plan intern cât și în plan internațional foarte bună. Autoritățile sârbe care-l au pe Ghiță în custodie derulează toate procedurile specifice”. 

 Totodată, Traian Băsescu crede că Ghiță, dacă vroia să se lase prins, pur și simplu venea. „Nu era nevoie să mai stea și prin beciuri, la Belgrad. Îl credeam mult mai atent, mult mai instruit legat de situația în care se află. Pentru autoritățile române, pe fond, este o victorie. Ghiță mai era o persoană cu o miză foarte mare, având în vedere dezvăluirile recente pe care le-a făcut. În condițiile astea, nu cred că cei din anturajul lui se simt foarte confortabil. Niciodată nu mi-a trecut prin cap că ar putea să bântuie prin Europa, (...) ori în țară, ori undeva foarte departe l-aș fi văzut”, a spus Băsescu.

Marele absent al acestei dimineți este șefa DNA, care nu a avut nicio reacție până în momentul de față. Potrivit România TV, Laurei Codruța Kovesi i s-a trimis și o solicitare scrisă, la care însă nu a răspuns încă. 

[citeste si]

Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24