Fotbal - Liga I: Petrolul Ploieşti - FCM Tg. Mureş 0-1

tribuna
tribuna

FCM Tg. Mureş a învins pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, în deplasare, în primul meci din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal. La partida de fotbal, în premieră pentru un meci  în România, nu au avut acces decât femeile și copiii până la 14 ani.

[caption id="attachment_125859" align="alignleft" width="300" caption="Foto: GSP"][/caption] Unicul gol al partidei a fost reuşit de atacantul elveţian de origine bosniacă Subotic, cu un şut lobat din unghi, de pe partea dreaptă, care l-a surprins pe portarul Mircea Bornescu, la debutul oficial în poarta Petrolului.

Pentru antrenorul italian Maurizio Trombetta a fost primul succes de când a preluat formaţia mureşeană. Ambele echipe au terminat meciul în inferioritate, după eliminările lui Pădureţu (76), Sipovic (88) şi Negru (90+2).

La meci au asistat circa 3.000 de femei şi copii până la 14 ani. Jucătorii Petrolului au purtat înainte de meci tricouri cu un mesaj caritabil, Măriuca-i cea mai tare, tu o faci învingătoare, în timp ce oaspeţii au purtat pe braţe banderole albe şi au arătat un banner pe care scria "LPF, FRF, respectaţi-ne!", în semn de protest pentru necomunicarea deciziilor în scris în timp util de către Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor a LPF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel